Eveniment

Andriescu, UNSICAR: Este posibil ca piaţa de brokeraj să se mai contracte, dar nu semnificativ

Bogdan Andriescu, preşedintele Uniunii Naţionale a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări. Fotograf: Silviu Matei

Bogdan Andriescu, preşedintele Uniunii Naţionale a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări. Fotograf: Silviu Matei

Autor: Andra Oprescu

06.04.2015, 00:04 283

Norma privind autorizarea şi funcţionarea brokerilor de asigurare, care prevede majorarea capitalului social al brokerilor de şase ori, nu va afecta semnificativ piaţa de brokeraj în asigurări, dar este posibil ca o parte din jucătorii de la talie mică să nu poată face faţă modificărilor, a spus Bogdan Andriescu, preşedintele UNSICAR (Uniunea Naţională a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări).

„Este posibil să se mai contracte piaţa de brokeraj, dar nu semnificativ. Pe de altă parte, cu această ocazie firmele care nu funcţionează sau funcţionează la un nivel foarte jos se vor orienta, poate se vor transforma în asistenţi de brokeraj. În general, cine face activitatea aceasta poate să îşi majoreze capitalul la acest nivel.“

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a hotărât  în şedinţa de miercuri majorarea limitei minime a capitalului social pentru brokerii de asigurare de şase ori, la 150.000 lei, până la finalul anului 2015.

Norma privind autorizarea şi funcţionarea brokerilor de asigurare - reasigurare urmează să fie publicată în zilele următoare. Forma iniţială a proiectului de normă prevedea majorarea capitalului social de 10 ori, la 250.000 lei, de la nivelul minim actual de 25.000 lei.

ASF spune că norma urmăreşte îmbu­nătăţirea cadrului legislativ aplicabil şi o mai bună adecvare a activităţii de intermediere la cerinţele existente la nivel european.

În forma iniţială, proiectul de normă prevedea, pe lângă majorarea de capial, ca brokerii să aibă o capacitate financiară (fonduri proprii) la nivelul de 4% din suma primelor anuale intermediate, dar nu mai puţin de 15.000 de euro. Această restricţie nu se regăseşte însă în varianta actuală a normei.

Brokerii de asigurări au intermediat anul trecut prime în valoare de 4,56 mld. lei, în creştere cu 16,3% faţă de 2013, acestea reprezentând peste 56% din totalul primelor brute subscrise pe piaţa de asigurări.

Spre comparaţie, în 2013 brokerii din piaţa de asigurări au intermediat prime de 3,9 mld. lei, gradul de intermediere fiind sub 50%. Ca structură, primele intermediate pentru asigurări generale au fost în valoare de 4,45 mld. lei, în timp ce pe segmentul asigurărilor de viaţă acestea au fost de numai 110 mil. lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO