Eveniment

Angajaţii firmei din Craiova de la care a închiriat maşina italianul nu au coronavirus

Angajaţii firmei din Craiova de la care a închiriat...

Autor: Loredana Ficiu

29.02.2020, 11:54 44

Rezultatele analizelor medicale efectuate la Institutul Naţional de Boli Infecţioase Matei Balş în cazul angajaţilor firmei din Craiova de la care a închiriat maşina italianul infectat cu COVID-19 sunt negative pentru coronavirus, au anunţat, sâmbătă, reprezentanţii Prefecturii Dolj.

Angajaţii firmei din Craiova de la care a închiriat maşina italianul bolnav de coronavirus, aflaţi în carantină într-un spaţiu special, nu sunt infectaţi cu noul coronavirus. De asemenea, medicul din Rimini aflat la Craiova, care a avut contacte cu italianul bolnav, nu a fost diagnosticat cu COVID-19, au informat autorităţile.

"Din probele transmise către Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”au fost finalizate şase teste: două persoane din Sadova, cei doi angajaţi ai firmei de închirieri, medicul din Rimini şi încă un contact bărbat. Toate cele şase teste efectuate au rezultate negative. Aşadar, la data şi ora prezentului comunicat nu s-a înregistrat nicio îmbolnăvire cu virsul COVID-19 în judeţul Dolj", se arată într-un comunicat al Biroului de presă al Prefecturii Dolj.

În prezent, 20 de persoane sunt în carantină, în judeţul Dolj.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO