Eveniment

ANM anunţă vreme ploioasă pentru weekend. Temperaturile se menţin scăzute

ANM anunţă vreme ploioasă pentru weekend....

Autor: Andreea Smerea

13.04.2019, 07:48 308

Meteorologii anunţă vreme închisă pentru weekend şi pentru începutul săptămânii viitoare în majoritatea regiunilor ţării. Temperaturile rămân scăzute pentru această perioadă, cu minime cuprinse între 1 şi 9 grade, fiind înregistrate şi ploi, anunţă reprezentanţii ANM.

,,La munte, îndeosebi la peste 1.700 de metri altitudine, precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificări mai ales în timpul zilei, în estul şi sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 şi 17 grade, iar cele minime se vor situa între 1 şi 9 grade”, a explicat Constanţa Vâlciu, meteorologul de serviciu al Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Potrivit sursei citate, vremea se va menţine în general închisă, presiunea atmosferică va creşte şi va ploua temporar în cea mai mare parte a ţării. Izolat, se vor înregistra cantităţi însemnate de apă, cu precădere la munte, unde, la altitudinile mari, precipitaţiile vor fi mixte.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sud-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 şi 17 grade, iar cele minime se vor situa între 1 şi 9 grade.

Pentru Capitală, meteorologul anunţă, în continuare, ploi.

,,Vremea se va menţine în general închisă şi temporar va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat. Sâmbătă şi duminică se vor înregistra în jur de 13-14 grade. Minima termică va fi de 8-9 grade sâmbătă dimineaţa, de 7-8 grade duminică dimineaţa şi de 6-7 grade luni dimineaţa”, a completat meteorologul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO