Eveniment

ANM: Stratul de zăpadă a ajuns la 82 de centimetri la Vârful Omu. Luni ar putea depăşi un metru

ANM: Stratul de zăpadă a ajuns la 82 de centimetri la...

Autor: Otilia Ciocan Serescu, Mediafax

08.10.2017, 12:07 110

Conform sursei citate, stratul de zăpadă cel mai gros se înregistrează în Carpaţii Meridionali, respectiv în Munţii Bucegi.

Astfel, meteorologii anunţă că stratul de zăpadă a ajuns la 82 de centimetri la Vârful Omu, 29, la Lăcăuţi, 24, la Bâlea şi 12 centimetri la Penteleu.

La Sinaia, stratul de zăpadă a ajuns la 11 centimetri, precizează sursa menţionată.

Metereologul de serviciu de la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud, Eugen Mitea, a declarat, pentru MEDIAFAX, că la această oră ninge, iar la altitudini mari zăpada este viscolită.

Potrivit acestuia, va mai ninge duminică şi în noaptea de duminică spre luni, până când la Vârfu Omu zăpada ar putea depăşi un metru.

ANM a prelungit atenţionarea cod portocaliu până în noaptea de duminică spre luni la ora 24.00, când pe crestele Carpaţilor de Curbură şi ale Munţilor Bucegi vântul se va intensifica.

Începând de duminică de la ora 18.00 în zona înaltă de munte a judeţelor Vrancea, Buzău, Prahova şi Dâmboviţa vântul va continua să prezinte intensificări, cu rafale de peste 70 – 80 km/h, spulberând zăpada.

În Delta Dunării şi pe litoral, intensificările vântului se vor menţine până în dimineaţa zilei de luni.

De asemenea, a fost prelungit şi codul galben de intensificări ale vântului, ninsori viscolite la munte până în noaptea de duminică spre luni la ora 24.00.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO