Eveniment

ANPC continuă verificările privind apa din supermarket-uri: ce sortimente de apă nu sunt conforme

ANPC continuă verificările privind apa din...

Autor: Ioana Nicolescu

21.03.2016, 18:01 212

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) continuă controalele de prelevare din supermarketuri a eşantioanelor din apă de masă şi apă de izvor, controale care au început în data de 3 martie. Până acum, au fost prelevate 70 de eşantiaone, au declarat reprezentanţii ANPC pentru MEDIAFAX.

Eşantioanele au fost analizate în cadrul Laboratorului SC Manor Laboratory Center SRL Bucureşti din punct de vedere microbiologic, informează ANPC.

Din analizele efectuate au rezultat urmatoarele neconformităţi la mai multe sortimente de apă plată: sortimentul Winny- apa izvor plată, îmbuteliată în PET-uri cu capacitatea de 2l nu corespundea microbiologic; sortimentul Apă de masă necarbogazoasă Aro, îmbuteliată în PET-uri cu capacitatea de 2l nu corespundea microbiologic; sortimentul Apă de izvor Calipso îmbuteliată în PET-uri cu capacitatea de 6l nu corespundea microbiologic; sortimentul Apă de izvor plată Izvorul Zânelor, îmbuteliată în PET-uri cu capacitatea de 2l nu corespundea microbiologic şi sortimentul Apă de izvor Aqua Queen, îmbuteliată în PET-uri cu capacitatea de 5l nu corespundea microbiologic.

În urma abaterilor s-au aplicat amenzi contravenţionale în valoare totală de 50.000 lei şi au fost oprite definitiv de la comercializare şi retrase din circuitul consumului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO