Eveniment

ANPC trage un semnal de alarmă: Cererile de insolvenţă din prima jumătate a acestui an le depăşesc pe cele din întreg 2021

ANPC trage un semnal de alarmă: Cererile de insolvenţă...

Autor: Andreea Tobias

05.07.2022, 08:38 82

Cererile de insolvenţă din partea persoanelor fizice din prima jumătate a acestui an le depăşesc pe cele din întreg anul trecut, informează Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a înregistrat, în prima jumătate a acestui an, un număr de cereri de deschidere a procedurii de insolvenţă mai mare decât cele primite în cursul întregului an 2021.

Insolvenţa este definită ca fiind acea situaţie în care o persoană fizică nu mai dispune de banii necesari pentru a-şi achita datoriile (rate bancare, impozite, restanţe la asociaţiile de proprietari) şi înregistrează întârzieri de plată mai mari de 90 de zile.

Angajaţii Direcţiei de Insolvenţă, din cadrul ANPC, oferă consultanţă gratuită persoanelor care îndeplinesc această condiţie de bază şi îi consiliază cu privire la procedura cea mai potrivită, în conformitate cu situaţia în care aceştia se regăsesc:

• Procedura pe baza planului de rambursare
• Procedura prin lichidare de active
• Procedura simplificată de insolvenţă.

„Fiecare dintre aceste tipuri de insolvenţă vine în avantajul debitorilor dat fiind că, pe parcursul derulării acestor proceduri, există o protecţie faţă de creditori materializată prin următoarele aspecte:
• sunt suspendate executările silite asupra bunurilor şi veniturilor
• este suspendată curgerea dobânzilor sau a penalităţilor
• este asigurat un nivel de trai rezonabil conform legislaţiei în vigoare (coşul minim de cumpărături). ANPC îndeamnă cetăţenii care se confruntă cu astfel de dificultăţi financiare să se adreseze comisariatelor teritoriale de pe raza judeţului de domiciliu pentru identificarea unei soluţii a situaţiei şi să consulte informaţiile, pe acestă temă, de pe site-ul instituţiei, https://anpc.ro/ce-este-insolventa-persoanelor-fizice/”, informează marţi într-un comunicat ANPC.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO