Eveniment

Anunţ în plenul Senatului: Emanuel Botnariu revine în PSD şi salvează majoritatea social-democraţilor

Anunţ în plenul Senatului: Emanuel Botnariu revine în...

Autor: Elena Crangasu, Mediafax

03.02.2020, 17:07 760

Senatorul Emanuel Gabriel Botnariu a anunţat, luni, în plenul Senatului, că se afiliază la grupul senatorial al PSD, după ce social-democraţii păreau să fi pierdut majoritatea la Senat, deoarece, cu câteva minute în urmă, Eugen Gioancă trecuse de la PSD la PNL.

Acesta demisionase din PSD, în luna noiembrie a anului 2018, activând, de atunci, ca independent.

Emanuel Botnariu este parlamentar ales în circumscripţia electorală nr.25 Ilfov, după alegerile parlamentare din decembrie 2016. Grupul senatorilor PSD avea în total 71 de aleşi, până la demisia lui Botnariu.

Potrivit regulamentului Senatului, la articolul 137 este precizat că: "Legile constituţionale se adoptă cu votul unei majorităţi de cel puţin două treimi din numărul senatorilor. Legile organice şi hotărârile privind Regulamentul Senatului se adoptă cu votul majorităţii senatorilor. Legile ordinare şi hotărârile luate în procesul legiferării se adoptă cu votul majorităţii senatorilor prezenţi".

Prin urmare, în cazul legilor organice este nevoie de votul majorităţii, ceea ce înseamnă 68 plus unul, adică 69 de senatori.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO