Eveniment

Aproape 1,2 milioane de angajaţi, pe statele de plată ale statului. Guvernul admite: statul a devenit obez

Aproape 1,2 milioane de angajaţi, pe statele de plată ale statului. Guvernul admite: statul a devenit obez

Autor: Mediafax

28.07.2016, 00:04 1255

Guvernul a aprobat ieri strategia pentru dezvoltarea funcţiei publice, vicepremierul Vasile Dîncu admiţând că statul a devenit obez şi este nevoie de accelerarea procesului de modernizare, deoarece democraţia este pusă în pericol, în condiţiile în care românii nu mai au încredere în instituţii.

„Am pornit de la faptul că statul român trece continuu prin crize; ba sunt crize în educaţie, ba în sănătate, ba crize care sunt legate direct cu cetăţeanul. Va trebui să accelerăm această moder­nizare a statului. Această strategie nu începe cu noi, la strategia pentru dezvoltarea funcţiilor publice s-a lucrat din anii trecuţi“, a declarat vice­premierul.

Statul are în prezent pe lisele de salarii 1.189.800 angajaţi, adică  aproape un sfert din salariaţii din economie.

În 2009, la debutul crizei, numărul lor era de 1,38 milioane, scăzând în vre­mea crizei. În ultima vreme însă numărul lor a reînceput să crească. De pildă, de anul trecut până acum numărul lor a crescut cu aproximativ 10.000. Dintre angajaţii statului 506.839 lucrează în administraţia centrală şi 682.961 în administraţia locală. De asemenea, volumul salariilor a depăşit din nou pragul de 7% din PIB.

În primele şase luni din an volumul salariilor plătite la stat a crescut cu 10,7%, până la 27,8 miliarde de lei.

„Statul a devenit obez. Avem în acest moment foarte multe regle­mentări, dar în acelaşi timp prea multe instituţii, prea multe unităţi care se transformă până la urmă din furnizori de servicii în creatori de reguli, iar regula cere alte reguli şi aşa mai departe. Birocraţia face statul destul de ineficient“, a afirmat Dîncu.

Strategia aprobată de Guvern include un set de măsuri, cu termene-ţintă, pentru îmbunătăţirea perfor­manţei profesionale, transparenţa, prevenirea corupţiei, integritatea şi independenţa politică în administraţia publică.

Un element important al strategiei aprobate de Guvern vizează clarificarea rolului şi mandatului Agenţiei Naţio­nale a Funcţionarilor Publici (ANFP), precum şi consolidarea capacităţii sale administrative.

„Până în 2020, diferenţa procentuală între salarii în plată pentru funcţii similare va fi de cel mult 30%, urmând să fie stabilită mai clar o relaţie directă între venit şi performanţa individuală şi cea organizaţională şi să fie eliminate sistemele specifice anumitor sectoare. Acest lucru implică elaborarea şi implementarea cadrului metodologic pentru transparenţa, monitorizarea şi controlul salarizării, sporurilor şi a altor drepturi salariale în domeniul funcţiei publice, corelate cu revizuirea Legii cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice“, anunţă guvernul.

Până la sfârşitul anului 2018 sistemul de formare şi perfecţionare profesională a funcţionarilor din administraţie va fi restructurat şi va fi reînfiinţat Institutul Naţional pentru Administraţie (INA).

AFACERI DE LA ZERO