Eveniment

Aproape 300 de alimente tradiţionale, de 15 ori mai puţine după înăsprirea regulilor de atestare

Aproape 300 de alimente tradiţionale, de 15 ori mai puţine după înăsprirea regulilor de atestare

Daniel Constantin, ministrul agriculturii

Autor: Liviu Iancu

19.12.2014, 00:00 216

"Românii caută din ce în ce mai mult produse de calitate, care să le certifice până la urmă faptul că mănâncă sănătos, iar asta îi ajută pe producători nu doar să producă din punct de vedere cantitativ, dar mai ales calitativ", a spus ministrul.

El a afirmat că există 298 de produse alimentare care au fost atestate ca fiind tradiţionale.

"E o diferenţă foarte mare. Anul trecut aveam 4.500 de produse atestate ca fiind tradiţionale, iar anul acesta avem 298, după ce am schimbat regulile. De ce mai puţine? Pentru că am pus anumite condiţii care au limitat. Până acum, din păcate, erau produse care se numeau ca fiind tradiţionale, obţinute după o reţetă tradiţională, dar ele se obţineau industrial", a mai spus Constantin.

Acesta a adăugat că schimbarea legislaţiei îi obligă pe producători să nu mai înşele consumatorii.

Potrivit lui Constantin, produsele tradiţionale se caută în special pe piaţa internă, cu excepţia mierii, care este cerută şi la export.

AFACERI DE LA ZERO