Eveniment

ArcelorMittal Galati mizeaza pe revenirea productiei

ArcelorMittal Galati mizeaza pe revenirea productiei
17.03.2010, 23:05 30

Thierry Le Gal, directorul general al combinatului siderurgicArcelorMittal Galati, sustine ca daca nivelul din prezent alcererii se va mentine pe parcursul anului, productia combinatuluidin Galati va urca la 2,2 - 2,5 mil. tone de otel lichid in 2010,iar odata cu punerea in functiune a furnalului numarul 5,combinatul va functiona in 2011 cu toate furnalele ce au impreuna ocapacitate de circa 4 milioane de tone.

In toamna anului 2008, conducerea combinatului de la Galati ainchis jumatate din capacitatea de productie si a redus numarul deangajati cu peste 4.000 prin programe de disponibilizarivoluntare.

"Anul trecut ne-am confruntat cu aceasta scadere in vanzari, darsi cu o problema de competivitate. De aceea incepand cu mijloculanului 2009 am derulat un program de ajustare a productivitatiipentru a atinge nivelul competitorilor din vest, care la oraaceasta pot vinde pe principala noastra piata, cea a Turciei, lacosturi mai mici decat o facem noi", a precizat Le Gal.

Potrivit conducerii ArcelorMittal Galati, principala problema nusunt investitiile, ci organizarea, iar masurile care au fostimplementate de directorul recent venit la conducerea combinatuluiau vizat adaptarea organizationala prin constituirea unei echipepentru prevenirea defectiunilor pentru care a dedicat circa 20-30%din ingineri.

"Compania a beneficiat si de suportul combinatelor similare dincadrul ArcelorMittal pentru programe de schimb de experienta, amderulat totodata un program de instruirea a 700 de oameni de lanivelul middle managementului companiei si am dedicat cu 25 mil.euro mai mult pentru mentenanta", spune Thierry Le Gal.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO