• Leu / EUR4.9214
  • Leu / GBP5.5631
  • Leu / USD4.5250
Eveniment

ASE va sărbători 100 de ani de existenţă

ASE va sărbători 100 de ani de existenţă

Autor: Valentin Anghel, Roxana Alexe

25.02.2013, 18:43 712

Proiectul cultural ar urma să se deruleze în perioada 20 martie şi 6 aprilie.

Potrivit protocolului de colaborare încheiat pe o perioadă de 60 de zile între Consiliul local al sectorului 1 şi organizaţia ALUMNI, cele două entităţi vor stabili, de comun acord, calendarul evenimentelor proiectului cultural pentru sărbătorirea celor o sută de ani de existenţă a Academiei de Studii Economice (ASE) Bucureşti.

De asemenea, Consiliul local al sectorului 1 va asigura din bugetul acestui sector "o parte din resursele financiare necesare pentru realizarea obiectivelor" proiectului cultural.

ASE Bucureşti a fost înfiinţată în baza legii promulgate prin Decretul Regal 2978 din aprilie 1913, publicat în Monitorul Oficial al României din 13 aprilie sub denumirea de Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale.

Palatul din Piaţa Romană în care îşi desfăşoară activitatea Academia de Studii Economice din Bucureşti reprezintă un monument istoric aflat în patrimoniul cultural naţional, se mai arată în expunerea de motive a proiectului.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9214
Diferență: -0,0366
Ieri: 4.9232
Azi: 4.5250
Diferență: -0,8632
Ieri: 4.5644
Azi: 5.5631
Diferență: -0,8219
Ieri: 5.6092
Azi: 4.9374
Diferență: -0,188
Ieri: 4.9467