Eveniment

Asociaţia Şcolilor Particulare fac apel la noul prefect al Capitalei şi cer redeschiderea şcolilor şi grădiniţelor din Bucureşti

Asociaţia Şcolilor Particulare fac apel la noul prefect...

Autor: Marina Dinu

27.10.2020, 07:58 87

Asociaţia Şcolilor Particulare cere noului prefect al Capitalei să redeschidă şcolile şi grădiniţele. Incidenţa cazurilor de îmbolnăvire a elevilor pe durata cursurilor faţă în faţă e una redusă, este argumentul principal adus de reprezentanţii asociaţiei.

Calitatea actului educaţional scade direct proporţional cu vârsta elevilor cât timp ei sunt în scenariul online, spune preşedintele asociaţiei, Christian Comşa.

Reprezentanţii organizaţiei citează şi un studiu OMS în care se susţine că închiderea unităţilor şcolare afectează educaţia, sănătatea şi dezvoltarea copiiilor.

În scenariul online, capacitatea copilului de a învăţa este afectată. În plus, rata de abandon şcolar este în creştere şi pot fi observate efecte negative asupra sănătăţii mintale a celor mici, a mai avertizat OMS.

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a decis, în 19 octombrie, că unităţile de învăţământ îşi vor desfăşura activitatea în mediul online, în scenariul roşu, pentru următoarele 14 zile, începând cu data de 20 octombrie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO