Va fi prima gală în format online de la înfiinţarea Ziarului Financiar până astăzi, prima dată când vom acorda premii prin intermediul ecranelor şi vom fi împreună cu cititorii, partenerii şi „actorii“ articolelor noastre cu sprijinul tehnologiei.
Ziarul Financiar marchează astăzi aniversarea a 22 de ani de la publicarea primului număr prin gala anuală ZF, dar şi prin suplimentul care însoţeşte această ediţie.
Anul acesta, deşi pandemia de COVID-19 a schimbat formatul, tradiţia de a aborda, în cadrul Galei ZF, subiectele care marchează toată lumea rămâne în picioare. Evenimentul din acest an, care aniversează 22 de ani de la înfiinţarea ZF, are ca temă centrală românii care au reuşit să acceadă în poziţii executive de top în afară, sub umbrela „Romanians going global“. Cu ajutorul lor vrem să vedem cum arată lumea businessului din străinătate, cu ce este diferită faţă de România, ce putem învăţa astfel încât să ardem etapele.
Invitaţi speciali sunt executivii români de top, care au ajuns în poziţii-cheie la nivel global şi care ne vor povesti experienţele lor şi percepţia lor asupra României văzute din afara graniţelor.
Ca în fiecare an, premiem cele mai valoroase companii din România, o decernare care însoţeşte catalogul ce va apărea pe piaţă la începutul lui decembrie.
Va fi prima gală în format online de la înfiinţarea Ziarului Financiar până astăzi, prima dată când vom acorda premii prin intermediul ecranelor şi vom fi împreună cu cititorii, partenerii şi „actorii“ articolelor noastre cu sprijinul tehnologiei.
Ediţia ZF de astăzi aduce un supliment aniversar, realizat după ce, acum câteva săptămâni, jurnaliştii de la ZF au trimis reprezentanţilor mediului de business din România - bancheri, antreprenori, manageri - câteva întrebări: ce făceau ei la 22 de ani? Cum se visau? Ce îşi doreau să devină şi unde au ajuns în cele din urmă?
„La 22 de ani, tocmai începusem ca analist financiar în industria petrolului şi a gazelor din Londra. Spun adesea că am ajuns întâmplător în industria petrolului şi a gazelor, deoarece nu făcea parte din plan“, a răspuns Christina Verchere, CEO al Petrom, singurul producător local de petrol şi gaze şi cea mai mare companie de la bursa românească în termeni de capitalizare.
La provocarea ZF a răspuns şi Dragoş Pavăl, cofondator al retailerului de bricolaj Dedeman, cea mai mare companie antreprenorială românească.
„La 22 de ani, adică înainte de Revoluţie, evident că nu mă gândeam că vreodată aş putea să înfiinţez o firmă. Îmi doream doar să-mi termin studiile şi să profesez în domeniul programării calculatoarelor personale“, a spus Dragoş Pavăl.
Despre visurile de la 22 de ani a povestit şi Florin Talpeş, CEO şi cofondator al furnizorului de soluţii de securitate Bitdefender, care şi-a amintit că, la acea vârstă, era student la facultatea de matematică.
„Eram fericit că puteam urmări cursurile unor matematicieni români care, la acea oră, se numărau printre marii matematicieni ai lumii. Visam să ajung cercetător.“
Alături de poveştile şi amintirile celor peste 80 de oameni din business care au răspuns solicitării ZF, se regăsesc, sub forma ilustraţiilor grafice, repere ale economiei ultimilor 22 de ani, indicatori-cheie pentru economie.
Vă aşteptăm - virtual - alături de noi la Gala ZF şi vă mulţumim pentru că ne citiţi!
Puteţi citi suplimentul ZF la 22 de ani in format e-paper