Eveniment

Atenţie! Şi companiile care au sub 21 de angajaţi trebuie să negocieze majorarea salariilor brute

Atenţie! Şi companiile care au sub 21 de angajaţi...

Autor: Mediafax

27.11.2017, 00:03 504

Ministrul dialogului social, Gabriel Petrea, a atras atenţia, vineri, asupra faptului că şi companiile cu mai puţin de 21 de angajaţi riscă să fie amendate cu sume cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei dacă nu iniţiază negocierea colectivă, similar companiilor cu peste 21 de angajaţi.

Petrea a arătat că, în momentul de faţă, companiile cu peste 21 de angajaţi care nu iniţiază negocierea colectivă sunt sancţionate cu amenzi de la 5.000 la 10.000 de lei, iar aceste sancţiuni au fost extinse şi pentru companiile cu peste doi angajaţi care nu vor face negocierea colectivă în perioada 20 noiembrie - 20 de­cem­brie.

„Până în momentul de faţă, negocierea colectivă era obligatorie pentru companiile cu peste 21 de angajaţi. Problema apare la companiile cu sub 21 de angajaţi, care nu aveau această procedură până acum. Iar aici noi am introdus acest amendament pentru a ne asigura că se iniţiază această negociere colectivă, că angajaţii sunt informaţi şi că aceştia, împreună cu angajatorul, vor ajunge la o situaţie în care vor înţelege care sunt efectele modificărilor fiscale”, a spus Petrea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO