Economia şi, în special, „industria mare“ reprezintă „o a doua armată a ţării“ care susţine această luptă împotriva epidemiei. Tot ceea ce este legat de industria prelucrătore, de oţel, de aluminiu, de lemn, de agricultură, de chimie, de materiale de construcţii trebuie susţinut puternic, pentru că, dacă toate acestea cad, atunci revenirea va fi infernal de grea. Tot sectorul IMM-urilor are, de fapt, în spate, industria mare, spune Petru Ianc, preşedintele Societăţii Române de Metalurgie.
În această criză, problema mare pentru industria grea, mare consumatoare de energie, este chiar preţul energiei electrice şi al gazului natural, spune Petru Ianc.
El argumentează că aceste preţuri, „unele dintre cele mai mari din Europa“, trebuie plafonate pentru consumatorii industriali, dând drept exemplu ceea ce el numeşte „practică curentă“: anume că, în România, costurile cele mai mari sunt cu producerea energiei termo (este poluantă, trebuie să cumpere, din această cauză, de pe piaţă, certificate CO2) şi asta se vede în preţul final. Hidroelectrica (şi alţii), în schimb, deşi produce o energie ieftină, nu se limitează la o marjă rezonabilă de profit, ci îşi aliniază preţul de vânzare la nivelul energiei termo.
„De aceea Hidroelectrica face profit de 70%. Produce energie din apă şi o vinde la preţul de energie termo, când ea nu are costurile de producţie pe care le are energia termo. Cum să nu ai profit uriaş?“
Prin urmare, spune Petru Ianc, „este nevoie de o ordonanţă care să limiteze preţul final al energiei astfel produse la costul de producţie plus o marjă de profit de, să zicem, 10%“.
„În România, energia, gazul, apa sunt monopol. Or, industria este la mâna acestor monopoluri. Nu poate pretinde cineva că s-ar interveni în mecanismul pieţei, dacă industria cere ca preţul la energie să fie de bun-simţ şi nu aşa cum este el fixat de un monopol. Cum spuneam: Hidroelectrica, deşi produce ieftin, vinde energia din apă, la preţ de termo. În plus, ţările cu care industria noastră este în competiţie sprijină puternic sectorul şi nu doar de acum“.
Exemplul este lângă noi - este vorba despre compensarea costurilor legate de achiziţia de certificate de emisie CO2 care, în unele ţări din Europa de vest, se face încă din 2013, în vreme, ce la noi, reglementarea este stabilită abia din decembrie 2019“.
Ce propune Petru Ianc, legat de acest aspect?
În practică, ţările care au excedent de certificate CO2 le vând pe piaţă, iar România obţine cam un miliard de euro, anual ,din aceste tranzacţii, spune Ianc. (Certificatele sunt împărţite de Comisia Europeană; cine emite mai mult dioxid de carbon decât cota atribuită, cumpără de pe piaţă certificate suplimentare; cine emite mai puţin decât cota atribuită vinde certificatele în surplus şi rămâne în profit.) Acum deciziile Comisiei este ca, pentru 2018 – 2020, 15% din banii obţinuţi din vânzarea certifcatelor să se poată întoarce la cosumatorii industriali sub formă de compensaţii. Însă, la noi, ordonanţa care permite acest lucru a fost publicată la finalul lui 2019 şi Comisia n-ar fi de acord şi cu compensarea pentru 2018 pentru că, pentru această perioadă, nu exista legislaţie (compensarea se face pentru anul anterior plăţii efective).
„Solicităm intervenţia autorităţilor române, pe lângă UE, astfel încât, în România, compensarea să poată fi făcută şi pentru 2018, cum se întâmplă în alte ţări ale UE, nemaivorbind că acolo compensara se face din 2013.“
Preşedintele Societăţii Române de Metalurgie mai spune că „industria mare“ ar mai avea nevoie şi de reducerea taxei de cogenerare, de la nivelul de3,3 euro MWh, în prezent, la 0,4-0,6 MWh, având în vedere că această taxă este la un nivel mult mai scăzut în Occident – 0,25 MWh în Germania, de pildă.
În plus, ca şi în alte sectoare, în industrie plata taxelor ar trebui amânată pentru o perioadă determinată, mai arată Ianc.
„Până acum măsurile principale de sprijin au fost direcţionare către IMM-uri. Dar industria, construcţiile, agricultura unde sunt? IMM-urile există în condiţiile în care, în spate, există unităţi ale industriei mari – oţel, ciment, lemn, materiale de construcţii, agricultura. Dacă acestea cad, recuperare postcriză va fi mult mai anevoioasă.“
