Eveniment

Au apărut noi nemulţumiri în USR: Mesajul de critică postat de vicepreşedintele USR

Au apărut noi nemulţumiri în USR: Mesajul de critică...

Autor: Diana Grigore

12.04.2019, 14:01 722

Vicepreşedintele USR Elek Levente a postat pe grupul intern al partidului un mesaj în care critică activitatea Biroului Naţional, obţinut de MEDIAFAX. În replică, Dan Barna, a declarat că demersul trebuie văzut în perspectiva campaniei interne, iar miza USR sunt alegerile europarlamentare.

„Miza pentru USR în acest moment şi pentru alianţa USR-PLUS sunt alegerile de pe 26 mai. Clemenţele de campanie internă au apărut şi vor continua să apară. Este important pentru mine ca pe 26 mai fiecare român să ducă încă trei oameni cu ei la vot. Biroul Naţional funcţionează conform unor proceduri standard. Şedinţele sunt publice, oricare membru al partidului este binevenit în Biroul Naţional. Mesajul colegului meu trebuie văzut în perspectiva campaniei interne care este în desfăşurare. În rest nu sunt foarte multe lucruri de comentat”, a afirmat Dan Barna, vineri, pentru MEDIAFAX.

Întrebat de MEDIAFAX dacă a vorbit cu Elek Levente, după postarea mesajului prin care îşi exprima nemulţumirea pe grupul intern al partidului, Barna a spus că discuţii au loc constant.

„Vorbesc constat. Suntem colegi de Birou Naţional, am avut astfel de discuţii. Efectiv este un mesaj de poziţionare internă în lupta pentru Biroul Naţional care urmează să apară pentru următoarele alegeri. Astfel de afirmaţii nu au un fundament de vreun fel. Există un dialog deschis şi la şedinţele Biroului Naţional poate să participe orice membru în orice moment”, a conchis preşedintele USR.

În schimb, Elek Levente a afirmat, pentru MEDIAFAX, că nu a mai discutat de mult timp cu Dan Barna.

„După postarea respectivă nu am discutat cu el, eu am încercat, am avut două discuţii înainte cu multă vreme, de când am observat eu unele nereguli. Din cauza faptului că nu s-a văzut niciun rezultat, am decis să iau atitudine. Nu e un atac la adresa preşedintelui, îl susţin în contuinuare pe Dan Barna şi consider că este cea mai bună opţiune în momentul de faţă pentru USR”, a explicat, Levente, chestionat de MEDIAFAX dacă a vorbit cu liderul USR după ce şi-a exprimat nemulţumirile pe grupul internal formaţiunii.

Levente a adăugat că, prin postarea sa, vrut să motiveze gestul de a se retrage din şedinţa Biroului Naţional al USR, la acel moment.

„Eu am semnalat nişte probleme pe care am încercat să le rezolv intern, nu am reuşit şi am informat colegii, ca să motivez gestul meu de a mă retrage din şedinţa Biroului Naţional din momentul respectiv. O parte din nemulţumiri le-am menţionat acolo şi nu vreau să insist prea mult. Colegii mei care sunt interesaţi ştiu foarte bine despre cee vorba şi cred că e problemă internă, cred că e normal să o discutăm în interiorul partidului”, a declarat vicepreşedintele USR, pentru MEDIAFAX.

Întrebat dacă va demisiona din partid, Levente a răspuns: „Nu. Vreau să readucem discuţiile din partid la spiritul care ne-a adus împreună”.

Potrivit mesajului de pe grupul intern de Facebook al partidului, Elek Levente a spus că nu este mulţumit de activitatea Biroului Naţional, al modului în care se fac angajările şi numirile în partid.

„Când intrăm în şedinţa de BN deciziile sunt deja luate în grupul restrâns şi voturile cumpărate. Decizia în BN a devenit, din păcate, o formalitate. În acest partid totul se tranzacţionează. Opiniile discordante sau critice sunt amuţite de acest grup care vorbeşte peste noi, iar acestea nici nu mai sunt menţionate în minuta care apare cu întârziere şi e bine coafată, astfel încât să pară că ar exista un consens”, se arată în mesajul postat de Levente pe grupul intern al USR, obţinut de MEDIAFAX.

Alte lucruri pe care le sesizează Elek Levente fac referire la modul în care sunt trataţi membrii neafiliaţi din Biroul Naţional, dar şi la indiferenţa lui Dan Barna.

„Protestez deci împotriva modului discreţionar în care grupul majoritar îşi impune voinţa, fără dezbateri şi fără să ia în considerare opiniile critice, pe care le acoperă cu vociferări ostentative şi cu dispreţ. Stăm minute în şir cu mâna ridicată pentru a lua cuvântul în timp ce grupul majoritar vorbeşte când cum şi cât vrea. Protestez pentru că preşedintele Dan Barna, cu care am încercat să discut de două ori despre această situaţie, tolerează şi prin lipsa de reacţie, chiar încurajează modul necolegial în care sunt trataţi membrii BN neafiliaţi la grupul majoritar. Protestez împotriva modului brutal prin care BN intervine în autonomia unor filiale, selectiv, incercand sa impuna conducerea care sa-i fie fidelă. Protestez împotriva modului total netransparent prin care se fac angajări şi numiri, în care se decide salarizarea şi acordarea de bonusuri în Secretariatul General. În SG avem directori dar nu avem directii. Pentru unii salariul este de corporatist dar munca de bugetar.Acolo nu conteaza ce stii conteaza cine te-a adus”, mai spune acesta, în mesajul său.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO