În România activează peste 93.500 de PFA (persoană fizică autorizată), II (întreprindere individuală) şi IF (întreprindere familială) în agrobusiness, conform Confidas.ro, platformă ce analizează riscul financiar al companiilor. Cu alte cuvinte, numărul fermelor mici, de familie, este de patru ori mai mare decât numărul societăţilor comerciale, însă randamentul lor în economie este nesemnificativ, pentru că producţia este mică şi nu reuşesc să o valorifice pe piaţă.
Adrian Nechita Oros, ministru al agriculturii, spunea în cursul acestei săptămâni, în cadrul unei conferinţe de presă, că prioritatea sa este să dezvolte fermele de familie, dar de ce ar avea nevoie acestea să crească? Garanţia unei pieţe de desfacere este o necesitate a fermelor familiale pentru a se dezvolta.
„Avem nevoie de piaţă de desfacere, în primul rând. Reprezentanţii statului ar trebui să se gândească la spaţii de colectare şi depozitare a produselor micilor antreprenori, iar de acolo să ia retailerii. Altfel, e foarte greu să intrăm în marile magazine. Noi vindem acum legume şi zacuscă direct către consumatori“, spune Ancuţa Rusulescu, legumicultor din localitatea Cricova, judeţul Timiş.
Ministrul agriculturii susţine că va crea în cursul anului 2020 spaţii de colectare şi depozitare pentru micii producători şi o să le ofere facilităţi fiscale dacă se asociază.
Gheorghe Căbău, crescător de bovine din satul Roşia, judeţul Bihor, spune că în prezent are patru vite şi ar vrea să crească numărul lor, dar e greu să vândă viţeii şi rămâne la acelaşi nivel. „Vrem să facem mai mult, dar nu avem cu cine munci, că tinerii au plecat.“
„Miei nici nu putem să îi vindem în România, îi dăm în străinătate, la arabi şi la turci, iar noi mâncăm produse din import, de o calitate inferioară. Lâna nu avem unde să o vindem, pentru că fabrica de la Cisnădie s-a desfinţat de câţiva ani. Lactatele le mai dăm la mici băcănii din Sibiu şi din Bucureşti, căci în retail e greu să ajungem“, a spus Maria Sterp, care are o întreprindere familială alături de soţul ei şi fraţii acestuia şi cresc câteva mii de ovine şi caprine.
O altă provocare a fermierilor este găsirea forţei de muncă. Constantin Antohi, cultivator de cereale din localitatea Chirnogeni, judeţul Constanţa, spune că are în orgadă şase tractoare şi două combine marca John Deere, pe care le conduce chiar el, în ciuda vârstei de 63 de ani, pentru că nu găseşte personal calificat care să îi ia locul. „Soluţii sunt, dar soarta noastră e în mâna guvernanţilor. Ne-au promis că vorbesc cu noi, dar nu ne-au mai chemat la Bucureşti.“
„Lipsa acută de forţă de muncă este cea mai mare problemă a agriculturii. Avem nevoie de subvenţii mai mari, să putem să angajăm oameni cu 1.000 de euro şi vor fi motivaţi să lucreze în agricultură. Tinerii nu sunt atraşi de acest domeniu, pentru că în şcoli nu se mai fac ateliere agricole. Agricultura tinde spre performanţă, dar e nevoie de oameni“, spune fermierul.
Maria Sterp, crescător de ovine şi caprine din Jina, judeţul Sibiu, susţine că lipsa forţei de muncă este şi cea mai mare problemă a sa. „Avem propriul magazin de desfacere pentru lapte şi produsele din lapte şi nu găsim angajaţi la vânzare. Noi împreună cu fraţii soţului avem câteva mii de oi şi capre şi am fost nevoiţi să aducem ciobani din zona Moldovei, cărora le oferim mâncare şi cazare.“
Proiectul de lege privind plafonarea achiziţiei terenului agricol ar trebui repus pe masa Comisiei pentru Agricultură şi chiar aprobat, spun fermierii, pentru că limitarea la 500 de hectare pentru fiecare fermier ar conduce la o concurenţă mai mare şi s-ar dezvolta şi micii fermieri, nu doar cei mari ar deveni „coloşi“.
„Vara trecută am vândut grâul furajer cu 0,65-0,68 lei/kg. Nici măcar nu a ţinut nimeni cont de calităţile lui. Acum, ni s-a oferit 0,86-0,88 lei/kg pentru gâu, dar nu mai avem, pentru că nu avem spaţii de depozitare. Porumbul a fost în toamnă 0,58 lei/kg, un preţ foarte mic. E simplu să ne dezvoltăm, dar să ne ajute şi guvernanţii“, a mai spus fermierul Constantin Antohi.
El spune că la vârsta de 63 de ani are curajul să facă o investiţie de 500.000 de euro în dezvoltarea companiei, dar dacă birocraţia e stofoasă, cum să acceseze fonduri europene? „Şi cum o amortizez, dacă forţă de muncă nu găsesc? Dacă ieşim cu tractoarele în stradă şi blocăm drumurile, ne ascultă şi pe noi cineva? Noi avem mereu de plătit taxe şi impozite, dar avem şi drepturi?“
Fermierul susţine că tinerii nu vor să muncească în agricultură, iar subvenţiile mici în comparaţie cu munca depusă şi nici nu îi stimulează să investească în acest domeniu.
„Am fost primul particular din agricultură din Chirnogeni - în 2005, după ce am lucrat în Armată. Niciun reprezentant al statului nu a venit până acum să ne întrebe de ce avem nevoie, dar au trimis foarte multe controale, care ne-au penalizat pentru ce am greşit. Noi vrem să ne îndrume, să nu mai greşim, să ne educe, dacă nu ştim.“
