Eveniment

Autorităţile locale vor putea contracta împrumuturi din privatizări în limita a 800 mil. lei în 2018

Autorităţile locale vor putea contracta împrumuturi...

Autor: Alina Botezatu, Mediafax

15.08.2018, 12:00 67

Unităţile sau subdiviziunile administrativ-teritoriale vor putea contracta împrumuturi din privatizări, în 2018, în limita unui plafon de 800 de milioane de lei, potrivit unui proiect de ordonanţă a Guvernului pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare publicat de Ministerul Finanţelor.

Banii accesaţi vor putea fi folosiţi pentru asigurarea prefinanţării şi/sau cofinanţării proiectelor din fonduri externe nerambursabile, inclusiv pentru cheltuielile neeligibile şi pentru asociaţiile de dezvoltare intercomunitară.

Autorităţile pot depune solicitările până la 29 noiembrie 2018, la direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, de la care documentaţia va fi transmisă Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale.

Rata de dobândă aplicată va fi ROBOR la 3 luni (indicele comunicat de Banca Naţională a României în ultima zi lucrătoare a lunii anterioare autorizării împrumutului) plus o marjă în funcţie de scadenţa împrumuturilor, rata dobânzii rezultată rămânând fixă pe toată durata împrumutului. Marja variază, în funcţie de scadenţe, între 1,5 puncte procentuale şi 3 puncte procentuale, nivelul maxim fiind pentru scandeţele de până la 20 de ani, iar rambursarea se va putea face anticipat, parţial sau integral.

Dobânda aferentă se calculează lunar prin aplicarea ratei dobânzii la soldul împrumutului, începând cu luna acordării împrumutului, şi se plăteşte trimestrial, în suma cumulată până la zi. Rambursarea împrumuturilor se va efectua în tranşe trimestriale, egale, începând cu trimestrul următor acordării acestora.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO