Eveniment

Autostrada Sibiu - Nădlac, de 360 de kilometri, mai are de aşteptat doi ani până va fi gata

Autostrada Sibiu - Nădlac, de 360 de kilometri, mai are...

Autor: Andreea Neferu

08.08.2014, 00:07 16027

Din cei 360 de kilometri de autostradă dintre Nădlac şi Sibiu (inclusiv centuri la standard de autostradă), circa 200 de kilometri sunt deschişi circulaţiei în prezent, arată o analiză a ZF. Harta culoarului de autostradă dintre graniţa de vest a României şi oraşul Sibiu a început se se contureze mai bine abia în ultimul an şi jumătate, după ce tronsoane precum Deva-Orăştie sau trei loturi din Orăştie-Sibiu au fost deschise circulaţiei, dar rămâne în continuare o „linie“ discontinuă, din care lipsesc tronsoane de câteva zeci de kilometri.

Pe aceste sectoare de autostradă lipsă lucrările abia au început, CNADNR estimând că acestea ar urma să fie gata la jumătatea anului 2016, potrivit termenilor contractuali.

„Cu cât întârziem mai mult să legăm graniţa de vest de Sibiu şi, mai departe, de portul Constanţa, cu atât pierdem câteva zeci de milioane de euro anual numai din cauza costurilor operaţionale pe zona de transport de mărfuri, dar şi de pasageri. Alte milioane de euro se pierd din costuri suplimentare generate de întreţinerea vehiculelor care în loc să meargă pe autostradă folosesc drumuri naţionale“, spune Augustin Hagiu, consultant în transporturi.

Lotul al doilea al autostrăzii Timişoara-Lugoj, spre exemplu, construit de italienii de la Tirrena Scavi şi Societa Italiana per Condotte D’Acqua, ar urma să fie finalizat în iulie 2016, potrivit datelor transmise de CNADNR la solicitarea ZF.

Această autostradă este finanţată din fonduri europene din exerciţiul financiar 2007-2013, prin care România poate trage bani de la Uniunea Europeană până la finalul anului 2015, cu condiţia să finalizeze proiectele de construire până la acel termen. CNADNR anunţă în prezent însă că termenul de finalizare depăşeşte anul 2015.

Fostul ministru al transporturilor Dan Şova spunea în aprilie că în cazul în care România nu va reuşi să finalizeze până la sfârşitul anului 2015 proiectele de autostradă finanţate din fonduri europene din exerciţiul financiar 2007-2013, statul român şi-ar putea recupera banii de la constructori. Tot el mai spunea că tronsoanele de autostrăzi finanţate din fonduri europene trebuie finalizate până în octombrie 2015 pentru a înlătura riscul pierderii banilor de la Bruxelles.

În aceeaşi situaţie se mai află şi alte tronsoane de autostrăzi de pe culoarul care uneşte Nădlac şi Sibiu, aşa cum sunt loturile 2, 3 şi 4 din Lugoj-Deva. La începutul lunii iulie, aceste tronsoane se aflau în stadiul de proiectare, potrivit CNADNR.

Lucrările pe aceste tronsoane ar fi trebuit să înceapă de cel puţin un an, însă licitaţiile pentru construirea lor au fost tărăgănate în perioada 2012-2013, numele unor câştigători fiind anunţate abia anul trecut, iar ulterior urmând o perioadă de contestaţii care a întârziat demararea lucrărilor. În perioada în care au fost semnate contractele Dan Şova era ministru al marilor proiecte de infrastructură, având în subordine CNADNR.

O situaţie aparte o are sectorul de drum dintre Nădlac şi Arad, împărţit în două tronsoane. Această şosea are una dintre cele mai zbuciumate şi controversate istorii, având în vedere că în ultimii doi ani CNADNR a reziliat ambele contracte pentru construirea celor două loturi. În cazul primului lot, construit iniţial de firma românească Romstrade, deţinută de omul de afaceri Nelu Iordache şi intrată în insolvenţă, CNADNR a numit deja noi constructori, pe italienii de la Astaldi şi pe nemţii de la Max Boegl, care s-au apucat deja de lucru. Pentru cel de-al doilea lot al autostrăzii Nădlac-Arad, construit iniţial de austriecii de la Alpine, intraţi în faliment la nivel internaţional, CNADNR a reluat procedura de licitaţie, însă nu a desemnat încă noi constructori. Tronsonul este finalizat în proporţie de 85%, ceea ce înseamnă că ar putea fi de asemenea gata până la mijlocul anului 2016,  dacă nu chiar mai devreme, potrivit informaţiilor ZF.

„Sunt rezervat în a mai crede că putem vorbi de o autostradă între Nădlac şi Sibiu la jumătatea anului 2016. Azi ar trebui să vorbim despre existenţa unei autostrăzi între Nădlac şi Arad, dar în schimb nici măcar nu avem constructor pentru o parte din această auto­stradă“, mai spune Hagiu.

Pe de altă parte, autostrada Sibiu-Piteşti, care ar continua coridorul de transport rutier din vestul ţării, de la Nădlac către Bucureşti şi Constanţa, are deocamdată o situaţie incertă. Din 2010 şi până anul trecut, guvernele care s-au perindat la Palatul Victoria au agreat ideea concesionării autostrăzii Sibiu-Piteşti în contextul în care statul nu-şi permitea un efort financiar de o asemenea anvergură, iar Comisia Europeană nu a inclus şoseaua pe lista celor cu finanţare europeană, deşi ruta aparţine fostului Coridor IV paneuropean (actualmente Axa prioritară 7), care în România este construit preponderent din bani de la Bruxelles.

Ulterior însă, statul a anunţat că autostrada Sibiu-Piteşti va fi construită din fondurile europene alocate României în exerciţiul financiar 2014-2020. CNADNR abia ce a relansat licitaţia pentru revizuirea studiului de fezabilitate pentru Sibiu-Piteşti

Odată cu construcţia unei autostrăzi între Sibiu şi Piteşti, autostrada s-ar continua către Bucureşti şi mai departe către Constanţa, în estul ţării.

În ansamblu, autostrada de la Nădlac la Constanţa, care tranzitează Sibiu şi Piteşti, este construită în proporţie de aproape două treimi în prezent, astfel că aproape 530 de kilometri din cei 850 de kilometri ai acestei şosele sunt deschişi circulaţiei. Costul total de construcţie al acestei autostrăzi este de circa 5,5 mld. euro, suma incluzând valoarea de execuţie a tronsoanelor de autostrăzi dar şi a centurilor principalelor oraşe tranzitate, potrivit calculelor ZF (calculul ia în considerare un cost de 1,7 mld. euro pentru autostrada Sibiu-Piteşti). Astfel, costul mediu de construcţie a acestei autostrăzi se ridică la 6,5 mil. euro pe kilometru.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO