Eveniment

Autostrada Sibiu-Piteşti va beneficia de finanţare din Fondul Suveran de Investiţii

Autostrada Sibiu-Piteşti va beneficia de finanţare din...

Autor: Mediafax

12.07.2017, 00:00 1310

Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI) va contribui la dezvoltarea de proiecte de infrastructură, primul dintre acestea fiind Autostrada Sibiu-Piteşti, a afirmat ieri ministrul economiei Mihai Fifor, la o întrevedere cu ambasadoarea Franţei la Bucureşti, Michèle Ramis.

Acest proiect de infrastructură este adestea invocat de Renault-Dacia, pentru dezvoltarea producţiei de automobile. Ministrul economiei a transmis cu prioritate reprezentantei diplomaţiei franceze că îngrijorările companiilor străine privind noile măsuri din programul de guvernare sunte nefundamentate.

„Vă rog să comunicaţi mediului de afaceri francez că nu se va lua nicio măsură până ce nu se vor face studii de impact serioase şi consultări publice riguroase cu patronatele şi sindicatele”, a spus ministrul economiei Mihai Fifor. El a estimat că, după parcurgerea procedurilor de consultare publică şi validarea de către Eurostat, proiectul de lege a FSDI va fi adoptat de guvern şi va intra în dezbatere parlamentară la începutul lunii septembrie 2017.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO