• Leu / EUR4.7509
  • Leu / GBP5.5172
  • Leu / USD4.1988
Eveniment

Autostrăzile de 5 mld. lei au avansat cu 7% în două luni

Autostrăzile de 5 mld. lei au avansat cu 7% în două luni

Autor: Andreea Neferu

25 mai 2015 705

Cei aproape 200 de kilometri de autostrăzi care se află în lucru în prezent în România şi care costă circa 5 mi­liarde de lei au avansat în medie în ulti­mele două luni cu 7%, arată o ana­liză a ZF pe baza datelor transmise de CNADNR.

Ritmul de construire este mai mic decât în lunile similare ale anilor ante­riori, când în general şantierele de auto­străzi înaintau cu 5-7% pe lună, deci în medie cu 10-14% la fiecare do­uă luni.

Autostrada pe care lucrările au mers ceva mai bine este Sebeş - Turda, unde pe toate cele patru loturi con­struc­ţiile au înaintat considerabil. Lotul al patrulea al tron­so­nului Sebeş - Turda, spre exem­plu, avea spre finalul lu­nii mar­tie un sta­diu de exe­cuţie de 9,8%, iar în prezent este con­struit în proporţie de 33,4%, termenul de finalizare fiind primul tri­mestru al anului viitor, potrivit datelor CNADNR. Stadiul fizic al lotului al patrulea de pe Sebeş - Turda a avansat de la 7,7% în martie la 16% în luna mai.  Pe primele două loturi au început de ase­menea lucrările de construcţie, după ce în urmă cu două luni tron­soanele se aflau încă în perioada de proiectare şi nicio cupă de pământ nu fusese excavată.

La polul opus, există şantiere de auto­străzi în România care nu au înaintat nici măcar cu un centimetru în prima parte a anului. Spre exemplu, primii 3,3 kilometri de la intrarea pe autostrada Bucureşti - Ploieşti au rămas în continuare la un stadiu de execuţie de doar 5%, în con­textul în care nu mai au constructor de anul trecut.

Recent, CNADNR a lansat o licita­ţie de 173 mil. lei pentru fina­li­zarea aces­tui „ciot“ de pe autostrada Bucureşti - Ploieşti, precum şi a două noduri ru­tie­re pe traseu, în dreptul centurii Capi­talei şi al localităţii Moara Vlăsiei. Deocam­dată nu există o dată estimată pentru încheie­rea lucrărilor la cei 3,3 kilometri care lip­sesc din autostrada Bucureşti - Ploieşti.

Statul a plătit până acum circa 1,5 mld. lei pe cei aproape 200 de kilometri de auto­străzi pe care îi are în construcţie în pre­zent, care costă în total 5 mld. lei.

Compania a mai sem­nat de la înce­pu­tul anului până în pre­zent con­tracte pen­tru construirea a încă 100 de kilo­me­tri de auto­străzi, cu o valoare de 1,5 mi­liarde de lei.  

În prezent România are doar 695 de kilometri de autostrăzi, dar în ur­mă­torii ani România s-ar putea apropia de o reţea de şosele de mare viteză de circa 900 de kilometri dacă termenele de finalizare ale drumurilor vor fi res­pectate.

Importanţa construirii unor noi autostrăzi este cu atât mai mare cu cât acestea reuşesc nu doar să impul­sio­neze piaţa locală a construcţiilor, puter­nic afectată pe timp de criză, dar au şi un impact social din perspectiva poten­ţialului de creare de locuri de muncă. De asemenea, construirea unor auto­străzi creează premisele unor investiţii private.

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7509
Diferență: -0,103
Ieri: 4.7558
Azi: 4.1988
Diferență: 0,5508
Ieri: 4.1758
Azi: 5.5172
Diferență: 0,5926
Ieri: 5.4847
Azi: 4.2187
Diferență: 0,4189
Ieri: 4.2011