Eveniment

Avocaţii clarifică problema ordonanţelor militare: Ordonanţele sunt în vigoare, ele pot produce în continuare sancţiuni, în ciuda deciziei CCR

Avocaţii clarifică problema ordonanţelor militare:...

Autor: Mihaela Gidei

07.05.2020, 15:18 273

Avocatul Cristian Ene spune, după decizia CCR prin care amenzile din perioada stării de urgenţă au fost declarate neconstituţionale, că ordonanţele sunt în vigoare şi ele pot produce în continuare sanţiuni.

„Ordonanţele sunt în vigoare, ele pot produce în continuare sancţiuni. Nici vorbă la acest moment să nu aplici acea ordonanţă. Nu există o terminologie generală să spună că, după apariţia deciziei CCR, toate amenzile date în perioada stării de urgenţă sunt neplătibile. Dacă statul va înţelege să ierte contravenienţii, poate emite o lege de amnistie fiscală, lege ce poate fi atacată la CCR”, a declarat, pentru MEDIAFAX, avocatul Cristian Ene.

Cei amendaţi până în prezent au opţiunea de a face plângere sau nu la instanţă.

„Dacă ei aleg să nu facă plângere împotriva procesului verbal de sancţionare a lor, procesul verbal devine titlu executoriu şi suma menţionată în procesul verbal se consideră datorie către stat, va începe a fi executată”, spune specialistul.

Cristian Ene continuă explicaţiile: „Doar judecătorul poate dispune anularea, pentru nelegalitate sau netemeinicie. Judecătorul poate diminua amenda sau aplica un avertisment”.

Premierul Ludovic Orban a criticat decizia CCR de miercuri privind neconstituţionalitatea amenzilor date ca urmare a nerespectării stării de urgenţă.

„Această decizie a CCR este o invitaţie pentru fiecare cetăţean la nerespectarea legii, un îndemn la un comportament incorect faţă de societate şi faţă de semeni”, a spus premierul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO