Eveniment

Banca Mondială reduce prognoza PIB la 1,2% şi ne dă o rezervă de cash de un miliard de euro

Banca Mondială reduce prognoza PIB la 1,2% şi ne dă o rezervă de cash de un miliard de euro

Peter Harrold, country director al Băncii Mondiale: Ne bucurăm să vedem continuarea programelor de către România cu instituţiile financiare internaţionale, ceea ce este foarte bine în această perioadă foarte critică şi tensionată.

Autor: Claudia Medrega

14.06.2012, 00:05 324

Banca Mondială a ajustat prognoza de creştere economică pe acest an pentru România de la 1,5% la 1,2% şi a atenţionat ţările în curs de dezvoltare să se pregătească pentru "vremuri mai grele". În acelaşi timp, instituţia financiară internaţională a aprobat marţi o linie de credit de 1 mld. euro pentru România, care consolidează rezerva de lichidităţi a Ministerului Finanţelor, dar presupune continuarea reformelor.

Cu noua estimare pentru PIB, Banca Mondială devine mai pesimistă decât Fondul Monetar Internaţional, care încă anticipează o creştere economică de 1,5%, dar şi faţă de Comisia Europeană, care vede posibil un avans al PIB în cazul României de 1,4% în 2012. Încă de la începutul acestui an s-a conturat o tendinţă de înrăutăţire a estimărilor privind creşterea economică având în vedere contextul extern tensionat şi încetinirea comerţului extern. În primul trimestru din 2012, economia a revenit în recesiune după ce anul trecut creşterea economică a fost de 2,5%. Unii analişti anticipează o creştere economică de doar 0,5% în acest an.

"Perspectiva nu este foarte încurajatoare, în special pentru Europa. Este o situaţie internaţională foarte tensionată. Europa se confruntă cu multe probleme. Pentru România anticipăm o creştere modestă. Prognoza ţine cont de situaţia foarte dificilă din Europa şi este conservatoare", a declarat ieri Peter Harrold, country director al Băncii Mondiale pentru Europa Centrală şi ţările baltice.

Bugetul României este construit pe o creştere economică de 1,8 - 2,3%. Iar orice ajustare consistentă a prognozelor dă peste cap bugetul şi veniturile, o creştere economică mai mică urmând să genereze o scădere a încasărilor bugetare.

"Este o rezervă fiscală, un buffer pentru Ministerul Finanţelor dacă se înrăutăţesc condiţiile economice externe."

Având în vedere contextul internaţional tensionat, România a decis să apeleze la o nouă ancoră de la Banca Mondială - o linie de credit de 1 mld. euro, care să permită Ministerului Finanţelor să acopere necesităţile de finanţare în situaţia în care presiunile de pe pieţele financiare se vor accentua şi nu va mai putea împrumuta bani la costuri rezonabile.

Noul acord vine după ce în primăvara anului trecut autorităţile de la Bucureşti au decis să prelungească înţelegerea cu FMI şi Comisia Europeană încheiată în 2009, parafând acorduri preventive (fără tragerea sumelor de bani). Aceste acorduri expiră în primăvara anului viitor. În caz de necesitate, Finanţele pot să acceseze pentru buget cele 1,4 mld. euro puse la dispoziţie de Comisia Europeană, disponibile până în primăvara lui 2013. "Nu este un program tradiţional, de susţinere a bugetului. Este o rezervă fiscală, un buffer pentru Ministerul Finanţelor. Banii sunt încă în conturile Băncii Mondiale, dar linia de credit este disponibilă Guvernului României în orice moment dacă se înrăutăţesc condiţiile economice externe şi nu reuşeşte să ia resurse de pe pieţele internaţionale. Este ca un fel de asigurare pentru Guvern", a afirmat Harrold, susţinând că Guvernul nu intenţionează să folosească aceste fonduri.

Împrumutul este considerat de autorităţile române ca un instrument de protejare a finanţelor publice împotriva unor şocuri externe neprevăzute şi se contractează în contextul eforturilor de consolidare a rezervelor fiscale şi de menţinere a nivelului de acoperire a necesarului brut de finanţare, potrivit Ministerului Finanţelor.

Harrold a arătat că Guvernul trebuie să rămână în cadrul macroeconomic agreat şi să respecte reformele structurale.

El a amintit că procesul de negociere pentru acest program a început spre sfârşitul anului 2011, reprezentanţii Băncii Mondiale având discuţii cu trei guverne. "Avem al treilea guvern în România. Suntem mulţumiţi că noul guvern continuă să aibă un angajament ferm pentru programele şi reformele structurale sprijinite prin acest împrumut. Ne bucurăm să vedem continuarea programelor de către România cu instituţiile financiare internaţionale, ceea ce este foarte bine în această perioadă foarte critică şi tensionată." Autorităţile române şi Banca Mondiala agreează prin acest acord un program pe trei sectoare: energie, finanţe publice - administrare fiscală şi sănătate, a mai spus Harrold.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO