• Leu / EUR4.9090
  • Leu / GBP5.8036
  • Leu / USD4.7494
Eveniment

Bancherii susţin că legea insolvenţei persoanelor fizice nu poate fi aplicată fără un studiu de impact

Bancherii susţin că legea insolvenţei persoanelor fizice nu poate fi aplicată fără un studiu de impact

Autor: Andra Oprescu

17.03.2015, 00:05 469
Legea insolvenţei persoanelor fizice nu poate fi aplicată fără un studiu de impact şi ar putea duce, în condiţiile actuale, la un blocaj al justiţiei, a spus Adina Călinescu  de la Consiliul Patronatelor Bancare (CPBR)  la conferinţa „Ziua Consumatorului de Servicii Financiare“, organizată la Institutul Bancar Român.

„Vrem această lege, dar este necesar un studiu de impact. Logistica nu este suficientă şi este necesară o schimbare în acest sens, s-ar putea ajunge la un blocaj al justiţiei. Este important ca după intrarea în vigoare a unei legi să se asigure nişte cursuri în domeniu“, a spus aceasta. Reprezentanta CPBR mai spune că ar fi necesare cel puţin 180 de zile între publicarea legii şi intrarea sa în vigoare, timp necesar pentru îmbună­tăţirea infra­structurii şi înţelegerea acestei legi.

Pe de altă parte, deputatul Ana Birchall a  spus că dacă nu se vor găsi nişte soluţii corecte pentru împărţirea pierderilor, oamenii vor avea o reticenţă faţă de creditare în general, ceea ce va afecta băncile: „Primesc mesaje de la oameni care zic că nici ei, nici copiii lor nu vor mai lua credite“.

Legea falimentului personal ar putea fi votată în următoarele două săptămâni sau cel târziu până de Paşte, de către Camera Deputaţilor, după dezbaterea care va avea loc marţi în comisia juridică.

„Proiectul  a trecut de Senat, este în dezbatere finală la Camera Depu­ta­ţilor. Această lege nu este nici procreditor, nici prodebitor. Am prevăzut inclusiv sancţiuni clare pentru insolvenţa frauduloasă, debitorul fraudulos“, a adăugat Birchall. Deputatul spune că FMI şi CE nu se opun proiectului în forma actuală, aflată în dezbatere.

CPBR este o organizaţie patronală înfiinţată în aprilie 2014,  membrii săi fiind Banca Comercială Română (BCR), BRD - Groupe Société Générale, Raiffeisen Bank, UniCredit Ţiriac Bank, ING Bank şi Volksbank.

Cele şase bănci care compun CPBR deţin circa jumătate din totalul activelor bancare din sistem.

Potrivit proiectului de lege, debitorul poate cere intrarea în insolvenţă dacă este incapabil să achite datoriile către doi sau mai mulţi creditori în peste 30 de zile de la data scadentă a datoriilor.

În momentul în care îşi cere insolvenţa, debitorul prezintă un raport cu bunurile pe care le are si veniturile incasate in ultimii trei ani, precum si veniturile estimate pe urmatorii cinci ani.

Creditorul poate cere insolvenţa persoanei împrumutate daca datoria este mai mare de 25.000 de lei,  iar creditorul dovedeşte că persoana împrumutată nu îş poate plăti datoria.

 În momentul  începerii procedurii de insolvenţă, instanţa desemnează un practician în insolventa, care actionează că administrator judiciar. Toate procedurile de executare silită împotriva persoanei împrumutate sunt suspendate pe durata procedurii de insolvenţă.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9090
Diferență: -0,0855
Ieri: 4.9132
Azi: 4.7494
Diferență: -1,1098
Ieri: 4.8027
Azi: 5.8036
Diferență: -0,0809
Ieri: 5.8083
Azi: 5.0470
Diferență: -0,2096
Ieri: 5.0576