Eveniment

Bancile economisesc milioane de euro cu angajatii care stau acasa in concedii fara plata

19.08.2009, 19:03 137

Angajatii Bancpost sau ING au intrat sau urmeaza sa intre in concediu fara plata in acest an, pentru reducerea costurilor cu salariile cu sute de mii de euro sau chiar cu peste 1 mil. euro.

„In conditiile economice actuale, masura concediului fara plata poate fi una atat in folosul companiei, cat si al salariatilor. La nivel de angajat se vor evita disponibilizarile, iar in cazul angajatorilor se vor reduce cheltuielile cu salariile", afirma Mariana Vaida, Payroll Manager in cadrul Business Intelligence Alliance (BIA), companie cu activitati de recrutare si payroll.

Spre exemplu, in cazul Bancpost, a opta banca din piata dupa valoarea activelor detinute la sfarsitul anului trecut, salariatilor bancii li s-a solicitat sa isi ia cinci zile de concediu fara plata pana la sfarsitul anului, afirma surse bancare. Trimiterea in concediu fara plata a celor 3.600 de angajati ai Bancpost ar putea insemna economii anuale de aproape 1,1 mil. euro, ca urmare a faptului ca banca nu va acorda salarii pentru zilele de concediu, potrivit unui calcul al ZF.

Numarul mediu de ore lucrate intr-o luna este de 170, iar un concediu fara plata de cinci zile inseamna 40 de ore neplatite. Economia anuala per angajat este astfel de 315 euro. „Unui salariu net de 730 euro/luna ii corespunde un cost total de 1.340 euro/luna", spune Vaida.

Si la ING, unde a fost introdus un sistem de reducere a costurilor cu salariile prin care cei 1.000 de angajati isi iau doua saptamani de concediu fara plata, pe baza de voluntariat, pana la sfarsitul anului, economia s-ar ridica, in medie, la peste 700.000 de euro.

Angajatii din banci au fost in ultimii ani in topul castigurilor salariale, fiind vanati pe salarii de mii de euro, pe fondul expansiunii agresive a unitatilor bancare, care s-a tradus in lipsa de personal specializat si negocieri salariale dure, purtate de obicei din pozitie de forta de candidati. Salariul mediu net in sistemul bancar a ajuns la 3.053 de lei (726 de euro) in luna mai a acestui an, potrivit datelor BNR. Salariile in banci au continuat sa scada in ultimele luni, in conditiile in care in aceeasi perioada a anului trecut angajatii din banci castigau in medie peste 3.500 de lei.

Angajatii trebuie sa fie de acord

Potrivit legislatiei muncii, salariatul are posibilitatea de a solicita concediu fara plata: „Pentru rezolvarea unor situatii personale, salariatii au dreptul la concedii fara plata. Durata concediului fara plata se stabileste prin contractul colectiv de munca aplicabil sau prin regulamentul intern", se arata in Codul muncii.

„Concediul fara plata este un drept al salariatului la care poate apela pentru rezolvarea unor probleme personale. El se va efectua numai cu acordul sau la cererea salariatilor in cauza", explica Mariana Vaida.

Specialistii din piata spun ca in urmatoarele luni vom vedea si alte banci apeland la astfel de solutii pentru a reduce cheltuielile cu personalul care ajung in sistem, in medie, la aproximativ 50% din cheltuielile totale. De altfel, din ce in ce mai multi bancheri vorbesc despre necesitatea unei ajustari in sistem atat la nivelul salariilor, cat si al numarului de unitati. „Nu am luat o astfel de masura (concedii fara plata - n.r.). Ne uitam la optimizarea tuturor proceselor, iar scopul nostru principal este eficientizarea activitatii", spune Adela Jansen, director executiv resurse umane in cadrul BRD.

La nivelul intregului sistem bancar, in primele sase luni ale anului, personalul a scazut cu aproape 2.500 fata de varful istoric, de 71.622 de oameni, inregistrat in decembrie 2008.

La stat e nevoie de lege pentru concediu fara plata

Avocatul Poporului Ioan Muraru a declarat ca impunerea a zece zile de concediu fara plata pentru toti bugetarii poate fi obligatorie din punct de vedere juridic, doar daca este stabilita printr-o lege adoptata de Parlament sau printr-o ordonanta a Guvernului, potrivit Constitutiei.

„Consideram ca impunerea a zece zile de concediu fara plata pentru toti bugetarii poate fi obligatorie din punct de vedere juridic, doar daca este stabilita printr-o lege adoptata de Parlament sau printr-o ordonanta a Guvernului, emisa in conditiile articolul 115 din Constitutie", explica fostul judecator constitutional Ioan Muraru.

Guvernul a decis ca bugetarii vor pleca in vacanta neplatita doua saptamani, ceea ce va insemna ca 15% dintre ei, adica 210.000 de oameni, vor sta acasa pe rand cate doua saptamani pana la sfarsitul anului, de unde vor fi obtinute economii de circa 400 mil. euro. „Codul muncii nu prevede nicio diferenta intre concediile fara plata efectuate de salariatii unitatilor de stat sau private. Cu toate acestea, pentru personalul contractual din sectorul bugetar exista reglementari exprese in acest sens", spune Mariana Vaida de la BIA.

  

AFACERI DE LA ZERO