Eveniment

Barometru: Care este cea mai mare provocare pentru businessul românesc în 2019. Ce spun oamenii de afaceri

Barometru: Care este cea mai mare provocare pentru...

Autor: Alina Botezatu , Mediafax

11.01.2019, 16:36 237

Instabilitatea fiscală reprezintă cea mai mare provocare din acest an, ceea ce va influenţa semnificativ apetitul investitorilor, atât români, cât mai ales străini, pentru deschiderea unor noi afaceri, afirmă oamenii de afaceri chestionaţi în cadrul barometrului KeysFin Business Focus 2019. 

„Cele peste 800 de modificări realizate anul trecut în legislaţia fiscală, culminând cu controversata ordonanţă privind «lăcomia», emisă în decembrie, au influenţat în mod semnificativ percepţia investitorilor privind evoluţia economică a României în 2019. Potrivit datelor celei de-a IX-a ediţii a barometrului semestrial privind perspectivele economiei, 82% dintre oamenii de afaceri chestionaţi de KeysFin au trecut incertitudinea legată de fiscalitate pe primul loc în topul provocărilor din 2019”, precizează un comunicat de presă transmis vineri de KeysFin.

Faţă de barometrul de opinie din 2018, experţii de la KeysFin au remarcat creşterea gradului de incertitudine privind perspectivele fiscale cu peste 6%, semn că problemele s-au accentuat în acest segment.

Dacă anul trecut, pe locul secund la capitolul riscuri pentru economie, oamenii de afaceri situau inflaţia, anul acesta, scăderea investiţiilor reprezintă principala preocupare, dincolo de fiscalitate. Mai exact, 64% dintre cei chestionaţi se aşteaptă la o scădere a investiţiilor în economie, pe fondul înrăutăţirii perspectivelor macroeconomice.

„2019 se anunţă a fi un an de standby pentru mulţi dintre investitori. Lipsa de predictibilitate a deciziilor administrative, evoluţia pieţei valutare, constrângerile semnificative din domeniul finanţărilor şi accentuarea crizei din piaţa muncii vor influenţa, în mod semnificativ, apetitul investiţional”, arată datele KeysFin Business Focus 2019.

Scăderea investiţiilor private în economie, mai ales a celor greenfield, cu potenţial de dezvoltare pe orizontală, va fi influenţată şi de posibila restrângere şi scumpire a creditării, pe fondul măsurilor administrative anunţate de autorităţi.

„57% dintre investitori au indicat scumpirea creditării drept una dintre principalele provocări din 2019. Ordonanţa lăcomiei va determina instituţiile financiare să îşi reconsidere businessurile din România, iar consecinţele s-ar putea vedea într-o scumpire a creditării şi o reducere a liniilor de finanţare pentru businessul românesc. Aceste măsuri vor influenţa semnificativ percepţia investitorilor străini, iar o retrogradare a României de către agenţiile de rating nu este exclusă”, se arată în analiza citată.

Deprecierea leului (estimată de 43% dintre respondenţi), blocajul financiar (36%), creşterea preţurilor la utilităţi (27%), şi criza de pe piaţa forţei de muncă (23%) au mai fost menţionate pe lista principalelor riscuri pentru economie, de către respondenţi la barometru.

Investitorii au mai menţionat la capitolul riscuri pentru economie „zgomotul” de pe scena politică şi o posibilă înrăutăţire a situaţiei economice mondiale.

Leul

Anticipat în barometrul KeysFin Business Focus 2018, puseul inflaţionist din economia românescă este preconizat să continue şi în acest an, influenţat, printre altele, de deciziile administrative privind suprataxarea furnizorilor de energie şi de evoluţia preţurilor la nivel mondial.

În aceste condiţii, întrebaţi fiind la ce cotaţie cred că va fi tranzacţionat euro în primul semestru, majoritatea investitorilor (55%) au indicat intervalul 4,68-4,7 lei, cu o perspectivă de trecere peste acest nivel în a doua parte a anului.

21% dintre investitorii chestionaţi de Keysfin văd euro peste pragul de 4,7 lei, iar 24% au evitat să se pronunţe, considerând că previziunile sunt greu de făcut, având în vedere evoluţia prea puţin predictibilă a cursului valutar.

„Modul în care Banca Naţională va gestiona politica monetară, în tandem cu măsurile fiscale anunţate sau preconizate de Guvern, va fi extrem de important pentru investitori, pentru starea de spirit a acestora. Într-o economie încă fragilă, slab capitalizată, cu multiple dezechilibre, cu o balanţă comercială tot mai dezechilibrată şi tot mai multe incertitudini privind finanţarea deficitului bugetar, evoluţia leului în raport cu principalele valute va reprezenta un barometru semnificativ privind starea economiei”, estimează analiştii de la KeysFin.

O eventuală înăsprire a politicii monetare în acest an este de anticipat. „Chiar dacă BNR a păstrat dobânda cheie la începutul acestui an, nu este exclus ca, pe parcursul următoarelor luni, să îşi modifice poziţia, în funcţie de situaţia din economie. Perspectivele dezastruoase remarcate de BNR în analiza privind impactul ordonanţei guvernamentale asupra profitabilităţii băncilor ar putea să reprezinte un argument semnificativ”, afirmă experţii.

Estimări

Potrivit estimărilor oamenilor de afaceri chestionaţi în cadrul KeysFin Business Focus 2019, comerţul, industria prelucrătoare, transporturile, construcţiile şi agricultura vor genera în acest an cele mai mari cifre de afaceri.

Statisticile arată, de altfel, că dintre cele peste 41.000 de companii cu o cifră de afaceri cuprinsă între 300.000 de euro şi un milion de euro în 2018, 37% aveau comerţul ca principal domeniu de activitate, 13% industria prelucrătoare şi aproape 10% transport şi depozitare.

Din punct de vedere al ratei profitabilităţii, afacerile cu cel mai mare potenţial se anunţă a fi cele din IT&C, healthcare (clinici private, cabinete medicale etc.) şi divertisment şi cultură - spectacole, concerte, evenimente şi pariuri sportive, domenii care şi în 2018 au generat cele mai mari rate de câştig raportate la investiţii, de peste 30%.

Din punct de vedere al riscului de afaceri, 59% dintre respondenţi estimează că, în prim-plan, se va afla comerţul, 49% văd un risc semnificativ în construcţii, 47% în imobiliare, iar 25% în industria prelucrătoare. La polul opus, se vor afla businessurile din sănătate şi educaţie.

„Într-o economie slab capitalizată, comerţul va continua să genereze cele mai multe insolvenţe şi falimente, pe fondul accentuării blocajului financiar. Sectorul construcţiilor se anunţă a fi, totodată, un domeniu sensibil, perspectivele unei încetiniri a cererii în sectorul imobiliar, pe fondul limitării accesului la creditare urmând să genereze un posibil puseu negativ. Pe ansamblul economiei, riscurile se vor accentua, astfel că utilizarea serviciilor de business information şi credit risc management, cele care îţi spun concret cu cine faci afaceri şi ce riscuri comportă businessul, trebuie să fie în prim-plan”, au mai declarat experţii citaţi.

Barometrul KeysFin privind economia românească a fost realizat în perioada decembrie 2018 - ianuarie 2019, pe un eşantion de 150 de companii din diverse domenii de activitate, de la comerţ, la servicii financiare, agricultură, energie, confecţii, IT etc.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO