Eveniment

Baronii PSD nu se înţeleg între ei. Primarul Sectorului 3 Robert Negoiţă cere ieşirea imediată de la guvernare

Baronii PSD nu se înţeleg între ei. Primarul...

Autor: Alexandru Costea

28.05.2019, 11:24 3287

Vicepreşedintele PSD Robert Negoiţă a declarat că social-democraţii ”ar trebui să facă un pas în spate şi să cedeze guvernarea pentru că nu poţi guverna cu 23%”, el apreciind că ”s-a greşit şi s-a greşit grav”. 

”E mai mult decât evident ca s-a greşit şi s-a greşit grav. Dacă discutăm despre faptul că s-a greşit grav, asta înseamnă că greşelile trebuie îndreptate. (...) PSD ar trebui să facă un pas în spate şi să cedeze guvernarea pentru că nu poţi guverna cu 23%”, a declarat înaintea şedinţei BPN al PSD Robert Negoiţă.

Întrebat dacă este susţine declanşarea alegerilor anticipate, cum a afirmat Dumitru Buzatu, Negoiţă a negat.

”Hai să fim realişti - în România, pe conjunctura legislativă existentă, nu vor exista anticipate niciodată”, a mai spus vicepreşedintele PSD.

PSD are şedinţa Biroului Permanent Naţional marţi, ora 11.00, la Parlament. De la 18.00 social-democraţii vor participa la întrunirea CEx. La cele două reuniuni, PSD va analiza rezultatul obţinut de formaţiune la europarlamentare şi calea de urmat după condamnarea lui Liviu Dragnea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO