Eveniment

Barroso: E extrem de important ca numirea şefilor Parchetului şi DNA să fie corectă şi transparentă

Autor: Marius Fratila

17.09.2012, 20:00 116

"Preşedintele Barroso a subliniat importanţa continuării eforturilor pentru atingerea obiectivelor din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare. Va fi deosebit de important ca nominalizările cheie pentru funcţiile de procuror general şi procuror-şef al DNA să fie derulate într-un mod corect şi transparent", se arată în comunicatul Comisiei Europene.

De asemenea, Barroso i-a spus lui Ponta că "Guvernul atât înainte, cât şi după alegeri, ar trebui să evite să instaleze miniştri împotriva cărora există decizii clare privind integritatea".

Totodată, comunicatul subliniază faptul că lui Ponta i-au fost transmise de către Barroso aceleaşi îngrijorări care au fost exprimate şi săptămâna trecută în întâlnirea cu preşedintele Traian Băsescu privind "necesitatea ca România să îndepărteze toate dubiile privind angajamentul său în privinţa respectării statului de drept, independenţei justiţiei şi deciziilor constituţionale".

Preşedintele Comisiei Europene a arătat că "toate forţele politice din România, atât de la guvernare, cât şi din opoziţie, trebuie să acţioneze cu responsabilitate şi rezervă şi să se concentreze foarte ferm asupra necesităţii urgente de a reface stabilitatea politică şi instituţională".

"Aceasta va fi importantă în special în privinţa campaniei pentru alegerile parlamentare din această toamnă", se arată în comunicatul Comisiei Europene. Barroso a insistat şi pe importanţa promovării de către România a valorilor europene, a valorilor justiţiei şi libertăţilor şi a tuturor principiilor unei adevărate societăţi pluraliste.

În comunicatul CE se mai arată că va fi adoptat până la sfârşitul acestui an un nou raport în cadrul MCV, prin care să se stabilească dacă toate îngrijorările care au fost exprimate au fost rezolvate, iar echilibrele democratice au fost reinstaurate.

Ministerul Justiţiei a publicat pe site-ul instituţiei anunţul pentru selecţia procurorilor în vederea efectuării propunerilor de numire în funcţiile de procuror general al României şi procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precizând că a ţinut cont de recomandările Comisiei Europene.

"Anunţul este însoţit şi de Standardele de organizare şi desfăşurare a selecţiei procurorilor în vederea efectuării propunerilor de numire în funcţiile de conducere prevăzute de art. 54, alin. (1) din Legea 303/2004 şi de Standardele de evaluare a interviului susţinut pentru selecţia procurorilor în vederea efectuării propunerilor de numire în funcţiile de conducere prevăzute de art. 54 alin. (1) din Legea 303/2004", informează luni MJ.

La elaborarea documentaţiei au fost avute în vedere şi recomandările Comisiei Europene, transmise Ministerului Justiţiei la data de 11 septembrie 2012.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO