Eveniment

Băsescu: Dacă ştie că soţul nu este invalid, doamna Câmpeanu să-şi prezinte demisia

Băsescu: Dacă ştie că soţul nu este invalid, doamna...

Autor: Cristian Fierbinţeanu

19.02.2014, 19:51 155

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, că face apel la ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, să-şi prezinte demisia dacă ştie că soţul ei nu este invalid şi nu are niciun handicap care să îl încadreze în gradul întâi de invaliditate.

"Dacă ştie că soţul dânsei nu este invalid, nu are handicap sever (...) să-şi prezinte demisia", a spus Băsescu, referindu-se la Mariana Câmpeanu.

Ministrul Mariana Câmpeanu i-ar fi dat soţului său în 2005, când conducea Casa de Pensii Ilfov, pensie şi indemnizaţie de însoţitor, în urma încadrării în gradul I de invaliditate, drepturile fiind acordate în baza unor "acte neclare şi diagnostice discutabile", afirmă Centrul de Investigaţii Media.

Informaţiile apar într-un material de presă publicat marţi de Centrul de Investigaţii Media.

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, afirmă că materialul de presă despre pensionarea soţului său a avut "drept unic scop denigrarea" ei şi a familiei, printr-un demers "nedeontologic şi nesusţinut de dovezi concrete", demnitarul adăugând că analizează posibilitatea de a da în judecată autorii.

"Întreg acest demers jurnalistic este nedeontologic şi nesusţinut de dovezi concrete, şi îşi propune ca scop evident şi transparent alterarea imaginii mele publice de profesionist şi om politic. Mai grav decât atât, obiectul atacului îl reprezintă intimitatea familiei mele, soţul meu nefiind persoană publică şi neimplicat în politică sau în activităţi de interes public. (...) Consider că informaţiile difuzate în spaţiul media nu răspund niciunui interes public legitim, având drept unic scop denigrarea mea şi, cel mai grav, a familiei mele, prin urmare voi reflecta asupra demersurilor judiciare imediate ce vor fi întreprinse în acest sens", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, miercuri seară, de Câmpeanu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO