Eveniment

Băsescu: Exclud categoric orice noi tăieri de salarii în cazul în care situaţia din UE se deteriorează. Nu mai avem cum să ajungem în acea situaţie

Băsescu: Exclud categoric orice noi tăieri de salarii în cazul în care situaţia din UE se deteriorează. Nu mai avem cum să ajungem în acea situaţie

Autor: Claudiu Ilioiu, Gândul

11.03.2012, 09:52 859

Preşedintele Traian Băsescu a fost invitatul primei ediţii din noul sezon al emisiunii "După 20 de ani", difuzată duminică de Pro TV, şeful statului răspunzând în direct, de la Palatul Cotroceni, întrebărilor lui Cristian Leonte, Cristian Hostiuc şi Claudiu Pândaru.

Vedeţi ediţia integrală pewww.stirileprotv.ro

Emisiunea a avut ca teme revenirea salariilor bugetarilor la nivelul anterior tăierii şi reducerea CAS în contextul situaţiei economice în care se află ţara, blocajul parlamentar şi consecinţele acestuia, România în an electoral, reforma în educaţie şi sănătate.

Cele mai importante declaraţii al preşedintelui:

- Am cerut reîntregirea salariilor în niciun caz din populism.

-Criteriile cerute de FMI privind plafonul salariilor bugetarilor a fost deja atins.

- Resursele vor exista. Deficitul bugetului de stat vine din cele 3,6 miliarde de euro, de la fondul de pensii. Nu putem spune că până nu acopăr deficitul de la pensii ţin salariile reduse.

- Ar fi fost altă variantă, să spunem că din cauza deficitului mare la pensii ţinem salariile. Totuşi, totul are o limită.


-Presiunea mediului de afaceri pentru reducerea CAS este îndreptăţită. Măsura care mie mi s-a părut rezonabilă a fost reîntregirea salariilor, care nu afectează încasările din CAS.

- Fondul a venit cu un mandat să majorăm cota unică la 20%, noi am spus nu, să protejăm mediul privat. În sectorul privat totuşi salariile au crescut.

- Am vazut laureaţi ai premiului Nobel pentru economie care avertizează că austeritatea nu este cea mai bună metodă pentru a ieşi din criză.

- Nu sunt un adept al creşterii prin consum. Dar privind la ce se va întâmpla în UE, unde toată lumea spune că va fi recesiune.

- Măsura reîntregirii salariilor va fi de natură să stimuleze consumul.

- Reducerea CAS nu este oportună pentru că ne mănâncă deficitul.

- Întrebat ce alte măsuri va lua Guvernul, preşedintele a răspuns: Îmi este şi ruşine să vin cu acelaşi lait-motiv, folosirea banilor europeni.


-Mi-e foarte greu să vă spun de ce s-au prăbuşit investiţiile străine.

- În toată Europa s-au prăbuşit. Unele state au încercat să suplinească acest lucru, prin alocarea unui procent pentru investiţii, cerere din partea statului.

- Aţi văzut analiza pe anul trecut, când România a avut cel mai mare procent din PIB alocat investiţiilor.

- Exclud categoric orice noi tăieri de salarii în cazul în care situaţia din UE se deteriorează. Nu mai avem cum să ajungem în acea situaţie.

- Circa 15% ar trebui ca să se revină la salariile anterioare.

- Banii vor fi din veniturile bugetului.

- Eu cred că reîntregirea ar trebui făcută dintr-un singur pas. Dacă facem o mărire cu 15% practic media de creştere va fi de 7%.

- Eu zic că această măsură nu aduce, electoral, nimic. După trei ani de austeritate dacă îi dai omului ceva ce crede că i s-a luat pe nedrept nu aduce nimic.


-Întrebat dacă este corect ca politicienii sau copii acestora să aibă contracte cu statul, aceştia având cele mai scumpe maşini din România, preşedintele a răspuns: Trebuie multă atenţie la ceea ce se întâmplă cu contractele cu statul. Este clar că aceste contracte cu statul sunt foarte vânate de tot soiul de oameni de afaceri, nu numai de asfaltatori, ci şi din IT, din medicamente. Eu sunt unul dintre cei căruia nu-i place ce se întâmplă cu contractele cu statul.


- Traian Băsescu a afirmat că şi în prezent conduce Loganul şi mai are un Duster. "Am venit cu Loganul. Eu îi pun benzină. Şi Loganului şi Dusterului"


- Ce a răspuns preşedintele, privind contractul Petrom: Am rupt orice legătură cu Petrom în semn de protest faţă de excesul de profit pe care îl are. Nu poţi să ceri unei firme să fie 100% morală. Dar nici nu poţi să îmi arunci în faţă în fiecare zi preţul mondial al barilului, de 126 de dolari, când tu îl extragi cu 16 dolari. Am vorbit cu OMV, inclusiv cu preşedintele austriac. Din păcate contractul cu Petrom este scris de aşa natură încât nu se poate face nimic.


- Sunt unul dintre susţinătorii, scoaterii celor din MAI care au fost selectaţi de pe stradă. Calitatea unor subofiţeri din poliţie, chiar şi unor ofiţeri trebuie îmbunătăţită chiar prin excluderea lor din sistem. Eu sper să fie un eveniment unic în felul lui, să nu se repete. Calitatea unor subofiţeri din Poliţie şi chiar a unor ofiţeri trebuie crescută prin eliminarea celor luaţi de pe stradă, făcând referirea la atacul-armat de la coaforul din centrul Capitalei.


-Este o ezitare continuă în Ministerul Sănătăţii. Interesele exterioare fac ca pachetul unic de servicii să nu fie implementat. Eu nu mai am de conciliat nimic cu domnul doctor Arafat. Toată echipa este una ezitantă şi sub presiunea multor interese.


-Întrebat dacă regretă plecarea foştilor miniştri, preşedintele a răspuns: Foştii miniştri au fost buni. Ne place nu ne place, Elena Udrea, cu tocuri înalte, cu pantaloni mai strâmţi, a avut cea mai bună absorbţie la fonduri europene.

- Nu exclud ca MRU să fie prezidenţiabil. În primul rând ca să fie candidat trebuie să reuşească în calitate de prim-ministru. Ar fi foarte greu să ai un eşec ca prim-ministru şi să candideze la preşedinţie.

- Trebuie să absoarbă cele şase miliarde de euro de la fondurile europene, care pot însemna o creştere economică de 3%. Acesta un criteriu pentru toţi miniştrii.


-După plecarea de la Cotroceni, nu vreau să mai aud de viaţă politică. Mi-a ajuns. Funcţia de preşedinte a fost cea mai mare umilire. Din 2007 până în prezent am fost jignit de dimineaţă până seara de diverşi oameni.


- Cred că s-a mers prea departe cu greva parlamentară a opoziţiei. Când vrei să nu meargă ceva pui condiţii.

- Cred că Ponta a avut un discurs care a creat punctele de convergenţă. Au fost 7-8 puncte comune.

- Nu cred că este posibil, după alegeri, un Guvern PSD-PDL. Cred că dacă este o variantă aceasta este PDL-PNL. Cu PSD s-a încercat marea coaliţie, pe care au abandonat-o pentru nimic.

- Întrebat dacă ar numi un premier USL: Eu aş citi articolul 103. Preşedintele invită la discuţii partidele. USL nu este un partid, este o alianţă.

- Nu este exclus ca Dan Diaconescu să ajungă în Parlament.


- Sorin Oprescu este foarte greu de bătut. Trebuie să joci, că aşa e politica.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO