Eveniment

Bătaie între soldaţii ruşi care fug din Herson: un militar aproape că este aruncat din camionul aflat în mers

Bătaie între soldaţii ruşi care fug din Herson: un...

Autor: Daniel Contescu

12.11.2022, 09:28 1051
Guvernul rus a ordonat retragerea trupelor sale din Herson, după o puternică contraofensivă de la Kiev în regiunea pe care Moscova a ocupat-o în februarie la începutul invaziei şi apoi a anexat-o ilegal.
 

Moralul trupelor ruseşti din Rusia este scăzut, o arată diverse înregistrări de pe front. Într-un video, un militar al Moscovei îşi ia la palme în coleg, apoi aproape că îl aruncă din camionul aflat în mers. Victima se ţine bine şi nu poate fi azvârlit în trafic.

Totul se întâmplă într-un camion încărcat cu soldaţi ruşi care abandonează oraşul Herson. În spate, cei doi soldaţi, al căror rang este necunoscut, au o altercaţie.

Motivul dispute nu este cunoscut, dar se ştie că trupele Moscovei din Ucraina au fost slab pregătite şi, nu în ultimul rând, forţate să lupte după mobilizarea „parţială” a lui Putin din septembrie.

Decizia Kremlinului de retragere este văzută drept ultimul eşec major al preşedintelui Putin în războiul pe care l-a lansat cu aproape nouă luni în urmă. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO