Eveniment

Bilanţ Covid astăzi: 3.130 de cazuri noi din peste 9.500 de teste, în ultimele 24 de ore

Bilanţ Covid astăzi: 3.130 de cazuri noi din peste...

Autor: Cosmin Pirv

04.01.2021, 13:35 2796

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat 3.130 de noi cazuri de Covid şi 78 de decese înregistrate în ultimele 24 de ore în România.

Până luni, în România au fost confirmate 643.559 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 577.198 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 3.130 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 290 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până luni, 16.057 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În ultimele 24 de ore au fost raportate 78 de decese (46 bărbaţi şi 32 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Prahova, Sibiu, Teleorman, Timiş, Vâlcea şi Bucureşti.

Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, două decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 13 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 30 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 29 decese la categoria de peste 80 de ani.

75 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, pentru un pacient decedat nu au fost înregistrate comorbidităţi, iar pentru doi pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.148. Dintre acestea, 1.100 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 4.837.361 de teste. Dintre acestea, 9.550 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 6.320 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 3.230 la cerere.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO