Eveniment

Bilanţul de vaccinări în ultimele 24 de ore: Peste 60.000 de persoane au fost vaccinate. Au fost înregistrate 32 de reacţii adverse

Bilanţul de vaccinări în ultimele 24 de ore: Peste...

Autor: Mediafax

13.10.2021, 17:59 158

Peste 60.000 de români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore, conform statisticii realizate de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

60.126 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore. În total 5.852.729 de persoane au fost imunizate de la începutul campaniei, iar 5.586.420 dintre acestea au schema completă de vaccinare. De asemenea, 437.884 de persoane au făcut şi doza a treia.

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 anunţă că, potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Sănătate Publică, prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor, miercuri, la ora 17.00, situaţia vaccinărilor în România este următoarea: numărul total de doze administrate de vaccin împotriva COVID-19 (începând cu data de 27 decembrie 2020) a ajuns la 10.933.473. Au fost utilizate 8.374.270 de doze Pfizer BioNTech, 764.315 doze Moderna, 851.325 de doze AstraZeneca şi 943.563 de doze Johnson&Johnson.

În ultimele 24 de ore au fost 32 de reacţii adverse în urma vaccinării.

În ceea ce priveşte numărul total de reacţii adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare, începând din 27 decembrie 2020, sunt 17.634 de reacţii comune şi minore.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO