Eveniment

Bilanţul exploziei din oraşul belgian Anvers a ajuns la doi morţi şi 14 răniţi

Bilanţul exploziei din oraşul belgian Anvers a ajuns la...

Autor: Teodora Marinescu

16.01.2018, 11:35 144

Cel puţin două persoane au murit, iar alte 14 au fost rănite în urma unei explozii produse din cauza unei scurgeri de gaze, care a dus la prăbuşirea unei clădiri din oraşul belgian Anvers, au anunţat autorităţile, marţi, informează site-ul agenţiei de ştiri Reuters.

Poliţia a informat că două trupuri neînsufleţile au fost găsite sub dărâmăturile clădirii prăbuşite în urma exploziei de luni. Dintre cei 14 răniţi, cinci persoane prezintă răni grave, iar unul se află în stare critică.

Autorităţile au adăugat că investigaţia este în desfăşurare, însă au exclus faptul că ar fi putut fi un atentat. Presa belgiană a relatat că ar putea fi vorba despre o scurgere de gaze.

Belgia se află în alertă încă de la atacurile sinucigaşilor cu bombe din 2016 şi de la creşterea numărului de atentate în spaţiul european.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO