Eveniment

Bild: Nu-i vrem pe români în zona euro

Bild: Nu-i vrem pe români în zona euro

Autor: Iulian Anghel

11.11.2011, 15:15 15661

Tabloidul Bild, cel mai citit ziar din Germania cu un tiraj zilnic de 3,6 mil. exemplare titrează, după vizita preşedintelui Traian Băsescu la Berlin: Politicienii nu-i vor pe români în euro.

După ce face o radiografie relativ corectă a ţării şi nu uită să spună că România este a doua cea mai săracă ţară din UE care a luat împrumut de la FMI, dar are o datorie publică sustenabilă de 32%, însă nu respectă criteriul de la Maastricht în privinţa deficitului public (6,5% în 210), Bild consultă o serie o oameni politici din partide pentru a conchide că politicienii nu-i vor pe români în euro.

"În vârtejul crizei, românii doresc aderarea la euro în 2015!", se miră tabloidul.

Ziarul face şi un sondaj onlie şi, din 2.500 de răspunsuri primite 78% dintre repondenţi sunt împotriva aderării României la euro.

Bild, care şi-a făcut un renume din politica sa brutală împotriva Greciei este un cotidian temut de politicieni, dat fiind tirajul şi influenţa pe care o are în rândul electoratului. Articolul despre România este un răspuns la declaraţiile făcute de preşedintele Traian Băsescu şi cancelarul Angela Merkel în timpul conferinţei de presă comune de joi de la Berlin referitoare la intenţia reconfirmată a României de a adera la euro în 2015.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO