Eveniment

Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România anunţă: Peste 50.000 de conturi create în două săptămâni pe aplicaţia Amiabila

 Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România...

Autor: Cosmin Pirv

03.11.2022, 12:48 38

Peste 50.000 de conturi au fost create pe aplicaţia Amiabila în primele două săptămâni de la intrarea în vigoare a reglementărilor care permit încheierea formularului „Constatare amiabilă de accident” şi în format electronic, potrivit Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR).

„Evoluţia numărului de descărcări ale <Amiabila> este în acord cu aşteptările noastre. Depunem în continuare eforturi în direcţia dezvoltării unei variante îmbunătăţite care să asigure şi alte funcţionalităţi şi/sau interconectarea cu alte aplicaţii complementare astfel încât să oferim conducătorilor auto un pachet digital integrat”, a declarat Mădălin Roşu, preşedintele BAAR.

Începând cu 15 octombrie, facilităţile noii soluţii digitale, dezvoltate de BAAR împreună cu asigurătorii RCA, au fost utilizate în practică de 837 de ori, ceea ce înseamnă că 1674 de conducători auto implicaţi în accidente de vehicule au ales să completeze formularul electronic prin intermediul aplicaţiei. În acest mod aceştia s-au conformat mai uşor obligaţiilor legale incidente, inclusiv în ceea ce priveşte informarea automată a companiilor de asigurări la care aveau încheiată poliţa RCA despre producerea accidentului, anunţă BAAR.

În 12% dintre aceste cazuri, ambii conducători auto implicaţi deţineau cont pe aplicaţie, şi doar unul dintre conducători în celelalte cazuri.

Deşi „Constatarea amiabilă de accident” în format electronic se poate încheia şi prin intermediul unui singur telefon, pentru uşurinţa completării formularului, BAAR recomandă instalarea aplicaţiei de către ambii conducători auto. Astfel, datele necesare ale unuia dintre participanţi, vor putea fi transferate automat în telefonul celeilalte persoane, printr-o simplă scanare a unui cod QR generat de aplicaţie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO