Eveniment

Black Friday: Valoarea tranzacţiilor online a ajuns la 119,63 milioane de lei, creştere de 15%

Black Friday: Valoarea tranzacţiilor online a ajuns la...

Autor: Departamentul Economic

15.11.2019, 12:58 107

 Valoarea totală a volumelor tranzacţionate online a ajuns la 119,63 milioane de lei, mai mult cu peste 15% faţă de anul trecut la aceeaşi ora, când s-au înregistrat aproximativ 104 milioane de lei, informează un comunicat. 

Numărul de tranzacţii a ajuns la 180.551, mai mult cu 32% faţă de anul trecut la aceeaşi ora, iar minutul de aur rămâne 07:28 cu 2.140 de tranzacţii.

Valoarea medie a coşului a ajuns la 659lei.

Produsele IT&C reprezintă peste 60% din totalul tranzacţiilor, cele eTail – peste 26% din totalul tranzacţiilor, iar serviciile aproximativ 7% din totalul tranzacţiilor

Valoarea totală a volumelor procesate din alte ţări a ajuns la 6,99 milioane de lei, cu peste 76% mai mult comparativ cu aceeaşi perioada a anului trecut, în top 3 ţări de unde se cumpără fiind Marea Britanie, cu 9.402 tranzacţii, peste 5% din totalul tranzacţiilor, Ungaria: 3.262 tranzacţii, aproximativ 2% din totalul tranzacţiilor şi Bulgaria: 563 de tranzacţii, aproximativ 0,3% din totalul tranzacţiilor.

Până acum românii au cumpărat online în rate în valoare de peste 51 milioane de lei. 47% din totalul tranzacţiilor au fost făcute cu un singur click, iar valoarea acestora ajunge la peste 56 milioane de lei.

Conform Vivre, după primele 12 ore de campanie (7PM, 14 nov - 7AM, 15 nov) au înregistrat următoarele rezultate: plăti cu cardul reprezintă 23% din tranzacţii; cel mai vândut produs: un set de 5 tablouri ~1,400 bucăţi; cea mai mare comandă: 2,500 euro; ora de aur: 21.00 în valoare de ~300,000 euro; volum total vânzări: 2,2 milioane euro, valoare medie a coşului: 100 euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO