Cea mai stabilă şi mai apreciată instituţie publică din România, Banca Naţională începe să intre tot mai mult prin prezentările făcute de oficialii săi în rolul de minister al economiei care analizează date despre transformările economiei româneşti – de la formarea capitalului şi până la evoluţia producţiei de oţel sau de ciment.
Startul a fost dat în 2013, cu o conferinţă intitulată chiar „Transformări în economia românească“, iar de atunci multe lucrări ale specialiştilor din BNR au trecut de limita politicilor bancare şi a pieţelor financiare, aducând date relevante despre evoluţii în investiţii, infrastructură, capital, fonduri europene, sistemul de companii din România. Cea mai recentă prezentare, făcută de prim-viceguvernatorul BNR Florin Georgescu săptămâna trecută la ASE, descrie în 73 de pagini tot ceea ce este mai relevant în economia românească de azi, trecând prin procesul de privatizare, de retrocedare, de formare a capitalului, de descriere a sistemului de companii, a modului cum au fost utilizate fondurile europene şi până la evoluţia producţiei de oţel, carne sau energie termică.
Niciodată nu a făcut Ministerul Economiei o astfel de prezentare, pentru că deşi ar trebui să fie un integrator a tot ceea ce se întâmplă în economia românească, a devenit pur şi simplu un furnizor de avize pentru ajutoare de stat sau investiţii în eoliene. Ministerul Economiei nu mai are nici oamenii şi nici capacitatea de a întocmi un asemenea document de sinteză, pentru că de-a lungul timpului competenţa umană s-a îndreptat spre sistemul financiar.
Favorizate financiar, Ministerul Finanţelor şi Banca Naţională au ajuns să prevaleze de departe asupra celorlalte instituţii publice din România, cu toate că finanţele sunt în sine doar o parte a sistemului economic ale cărui produse finale ar trebui să fie tocmai oţel, case, carne, săli de spectacol, poduri, autostrăzi sau trenuri de mare viteză.
Prezentarea lui Florin Georgescu este una dintre cele mai cuprinzătoare făcute într-un singur document până acum şi se îndepărtează mult de rolul BNR de a veghea asupra pieţei bancare. Aceasta înseamnă că la nivelul BNR există o nevoie acută de a afla de ce totuşi economia nu progresează la nivelul dorit cu toate că avem criteriile de la Maastricht, de echilibru macroeconomic, îndeplinite.
România nu are drumuri, nu a trecut munţii cu o autostradă, jumătate din populaţie este încă în mediul rural, dar macroeconomic arată (aproape) perfect. Dobânzile sunt la minime istorice, inflaţia este negativă, însă bani pentru Comarnic - Braşov nu sunt, insolvenţele încă doboară pe capete firmele cu capital românesc, iar 3 milioane de cetăţeni lucrează în străinătate pentru că aici sunt salariile prea mici.
Întrebările există, nu poate nimeni să le ignore, iar studiul lui Florin Georgescu este o dovadă că există preocupare pentru a da câteva răspunsuri.
Calculul Venitului Naţional Brut (VNB) este puţin utilizat de economişti în ultimele decenii, fiind mult mai folosit PIB-ul, care înseamnă valoarea adăugată realizată în ţară. VNB include câştigurile din străinătate ale românilor, dar exclude câştigurile din România ale străinilor.
Cei 3 milioane de români care lucrează în străinătate nu reuşesc să compenseze prin veniturile lor trimise în ţară ieşirile determinate de profiturile companiilor străine care au investit în România. Criza a diminuat profiturile scoase din România de la 6-7 mld. euro pe an la 3-4 miliarde de euro, dar acum îşi revin.
Aceasta este printre puţinile informaţii privind intrările nete de fonduri europene în economia românească. Datele arată o accelerare puternică între 2012 şi 2015, când au intrat practic 10 miliarde de euro. Florin Georgescu afirmă, pe baza datelor BNR, că 40% din fonduri s-au folosit pentru investiţii în capital fix.
Un slide care ar fi trebuit făcut de Ministerul Economiei şi nu de Banca Naţională arată ce produse din economie au avut creşteri de volum ale producţiei şi ce produse au scăzut în volum. La prima vedere producţia de carne, brânzeturi şi benzină a scăzut, însă Florin Georgescu nu spune că alimentarele erau goale înainte de ’89. De asemenea, este inexplicabil ca producţia de energie termică să scadă cu 84% când frigul din apartamente era regula înainte de ’89.
Un slide lămuritor la întrebarea: a luat sau dat România mai mulţi bani la Uniunea Europeană în ultimii 15 ani? Florin Georgescu afirmă că am primit de la UE aproape 20 miliarde de euro sume nete (am primit 31 mld. euro şi am plătit 11 mld. euro), ceea ce înseamnă o treime din datoria publică. România ar fi avut azi o datorie publică de 80 mld. euro în loc de 60 mld. euro dacă ar fi făcut proiectele cu credite.
Unde s-au dus cele 31 miliarde de euro de la UE? 9 miliarde de euro în infrastructura rutieră locală şi reţele apă canal, 7,4 miliarde de euro subvenţii agricole, 5,1 miliarde de euro înfiinţarea de capacităţi de producţie agricolă, 4,7 miliarde de euro în infrastructura rutieră şi feroviară naţională. Este incredibil cum s-au cheltuit 10 miliarde de euro de la UE în infrastructură şi rezultatele sunt atât de proaste.
România va primi 43 mld. euro de la UE pentru următorul exerciţiu financiar 2013-2020 din care 12 mld. euro pentru subvenţii agricole, 5 mld. euro înfiinţarea de producţii agricole şi 9,7 mld. euro pentru infrastructură rutieră şi reţele de apă şi canal. Florin Georgescu susţine că ar trebuie deviate 3 mld. euro din cele 4,2 mld. euro alocate pentru pregătirea foreţi de muncă (fostul POSDRU) pentru susţinerea competitivităţii, unde sunt alocate doar 1,3 mld. euro. Este primul oficial care ridică această problemă.
O serie de statistici privind inegalitatea veniturilor care sunt puţin discutate în România arată că ponderea în total venituri a celor mai bogaţi 20% din români atinge 40%, dar nu este la mare distanţă faţă de Cehia (36%) sau Polonia (40%). În schimb raportul dintre veniturile obţinute de cei mai bogaţi 10% din români şi cei mai săraci 10% este de 13,4, faţă de 5,2 în Cehia, ceea ce arată că raportul salariul minim/mediu este mult mai mic în România faţă de Cehia.
Noua problemă a României este posibila stagnare în următorii ani în aşa-numita „capcană“ a venitului mediu, adică menţinerea PIB per capita la paritatea puterii de cumpărare la 10.000-11.000 de dolari, cât este în prezent. Ocuparea scăzută a forţei de muncă, calitatea scăzută a instituţiilor şi nivelul scăzut al investiţiilor sunt factorii care pot sufoca dezvoltarea.
