Eveniment

Boc aduce un procuror DIICOT la vârful ANRP ca să gestioneze ultimele acţiuni ale statului la Fondului Proprietatea. Vedeţi aici ce a reproşat ZF fostei conduceri

Boc aduce un procuror la vârful ANRP ca să gestioneze ultimele acţiuni ale statului la Fondului Proprietatea

Autor: Roxana Pricop

05.10.2011, 11:56 2167

Crinuţa Nicoleta Dumitrean a demisionat de la conducerea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), postul acesteia fiind ocupat, prin decizie a premierului, de către Dorina Danielescu, potrivit Mediafax.

Dorina Danielescu a fost şefă a DIICOT Ploieşti.

Crinuţa Dumitrean a fost numită în funcţie de premierul Emil Boc în octombrie 2009. Ea a venit de la Bistriţa, pe filiera lui Ioan Oltean, secretarul general al PD-L.

Agenţia din subordinea lui Boc, care gestiona despăgubiri de 21 mld. euro şi unde "şpaga era de 15%"

Statul mai deţine doar 6,17% din capitalul Fondului Proprietatea, astfel că există o miză foarte ridicată cine anume va primi pachetul de acţiuni rămas.

Demisia Crinuţei Dumitrean vine la doar câteva săptămâni de la trimiterea în judecată a fostului vicepreşedinte al ANRP Remus Baciu pentru trafic de influenţă, în acelaşi dosar urmând să fie judecaţi Camelia Andruşenco şi Gheorghe Ciubotaru.

Remus Virgil Baciu a fost trimis în judecată pentru că ar fi primit 850.000 de lei în schimbul urgentării soluţionării anumitor dosare de despăgubire a unor foşti proprietari de imobile naţionalizate. Din funcţia de vicepreşedinte, Baciu a coordonat şi supervizat timp de şase ani despăgubiri de sute de milioane de euro acordate foştilor proprietari fie în numerar, fie în echivalent de acţiuni la FP. La scurt timp după anunţul arestării, premierul Emil Boc l-a demis din funcţia de vicepreşedinte al ANRP.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO