Eveniment

Boc: Putem lua contramăsuri, ca impozite, dacă preţul la carburanţi este nejustificat

Autor: Mediafax

11.01.2011, 13:12 28

Guvernul poate introduce contramăsuri specifice economiei depiaţă, precum impunerea unor impozite, împotriva producătorilorcare cresc rapid şi nejustificat preţul carburanţilor, a declarat ,luni seara, premierul Emil Boc, citat de Mediafax.

El a precizat, la postul public de televiziune, că a solicitatConsiliului Concurenţei să verifice dacă există o situaţie demonopol pe această piaţă, cerând în acelaşi timp Agenţiei Naţionalede Administrare Fiscală (ANAF) să analizeze profitul companiilordin domeniu.

"În privinţa preţului, eu am dat dispoziţie la două verificăriparalele, una la Consiliul Concurenţei, pentru a vedea dacă nu estevorba de practici de monopol, şi la ANAF, să verfice, practic,gradul de profit pe care îl au cei care măresc foarte rapid preţulla benzină, pentru că în acele condiţii, dacă există profituri carecresc foarte mult şi nejustificat într-o asemenea perioadă foartedificilă, şi statul român poate avea câteva contramăsuri specificeeconomiei de piaţă", a spus Boc.

Premierul a explicat că statul nu are mijloace directe pentru areglementa preţul carburanţilor, dar că poate interveni indirect"pentru a-i trage la răspundere pe cei care măresc nejustificatpreţurile", şi a menţionat că pot fi impuse anumite impozite. El nua prezentat detalii, arătând că doreşte mai întâi să aflerezultatul verificărilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO