Eveniment

Bogdan Drăgoi încearcă iar să explice ponderea de doar 31,4% a veniturilor bugetare în PIB din 2011

Bogdan Drăgoi încearcă iar să explice ponderea de doar 31,4% a veniturilor bugetare în PIB din 2011

Autor: Ovidiu Tempea - Mediafax

12.04.2012, 00:02 826

Afirmaţiile privind scăderea colectării în 2011 sau o subdimensionare a veniturilor în acest an sunt profund greşite, pentru că pleacă de la premisa falsă că toate componentele dintr-un buget merg în linie cu creşterea PIB, a declarat ministrul finanţelor Bogdan Drăgoi (foto).

"S-a spus că PIB a urcat, dar veniturile s-au diminuat. Complet fals. De fapt, ponderea veniturilor, excluzând agricultura, este în ambii ani de 32,4% din PIB. Cum PIB-ul nominal a fost mai mare în 2011, rezultă că sumele colectate au fost mai mari", a adăugat Drăgoi. Ponderea veniturilor totale în 2011 în PIB a fost de 31,4%, cea mai scăzută în ultimii 10 ani, ca urmare a fiscalizării slabe a agriculturii. În ceea ce priveşte programul pentru acest an, ministrul finanţelor nu poate preciza încă impactul asupra veniturilor bugetare, însă îşi menţine părerea că nu se poate discuta pe evoluţii liniare.

"Construcţia veniturilor bugetare se realizează nominal, componentele din buget au dinamici mai mult sau mai puţin în linie cu cea a creşterii economice, iar un calcul ce ţine exclusiv de ponderea din PIB nu este uzual (...) Veniturile bugetare vor fi ajustate odată cu modificarea cadrului macroeconomic, dar asta nu înseamnă că vor merge în linie cu dinamica nominală a PIB. Este greşit un astfel de mod de clacul", a spus Drăgoi.

Liderul eurodeputaţilor PDL Theodor Stolojan a publicat luni un material în care susţine că anul trecut a scăzut gradul de colectare, întrucât ponderea veniturilor s-a limitat la 31,8% din PIB, raportat la valoarea nominală a acestui indicator, mai mare decât estimările iniţiale. În aceste condiţii, Stolojan atrage atenţia că şi în construcţia bugetară pe 2012 s-ar putea înregistra o scădere a ponderii veniturilor în PIB, a cărui estimare a urcat de la 580 de miliarde lei la 609 miliarde lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO