Eveniment

Borbely, despre Canalul Bucureşti-Dunăre: Va fi viabil dacă vine cineva cu banii într-un parteneriat public-privat

Borbely, despre Canalul Bucureşti-Dunăre: Va fi viabil dacă vine cineva cu banii într-un parteneriat public-privat

Foto: Octav Ganea

22.03.2012, 18:52 513

Ministrul Mediului, Borbely Laszlo, a declarat, joi, la Bistriţa, că proiectul canalului Bucureşti - Dunăre se va putea realiza doar "dacă vine cineva cu banii într-un parteneriat public-privat".

Borbely Laszlo a fost întrebat ce părerea are despre noua magistrală, canalul Bucureşti - Dunăre.

"În ce priveşte magistrala, trebuie să analizăm. Nu este numai această magistrală. Se discută de canalul Siret-Bărăgan care ar rezolva, de exemplu, problema agricolă în acea zonă. Sunt investiţii foarte mari, de sute de milioane de euro", a spus Borbely.

În ceea ce priveşte canalul Bucureşti - Dunăre, Borbely a spus: "Aici va fi viabil dacă vine cineva cu banii într-un parteneriat public-privat şi atunci fiecare apreciază care sunt beneficiile. În momentul de faţă, fără un asemenea investitor, nu se va putea face".

Lucrările la canalul Bucureşti - Dunăre au fost începute în 1986, dar au fost sistate după 1989.

AFACERI DE LA ZERO