Eveniment

Bravo, Simona! Campioana româncă, Simona Halep a câştigat un meci extraordinar împotriva adversarei Bianca Andreescu cu un scor de 3-6; 7-6; 6-3

Bravo, Simona! Campioana româncă, Simona Halep a...

Autor: Departamentul Sport

28.10.2019, 17:39 649

Simona Halep (5 WTA) a debutat cu dreptul la Turneul Campioanelor. A trecut în trei seturi, 3-6; 7-6(6); 6-3 de Bianca Andreescu (Canada; 4 WTA). Partida a durat două ore şi 30 de minute. 

Simona Halep a câştigat primul game al meciului, pe propriul serviciu, după ce jucătoarea în vârstă de 19 ani egalase de la 15-40. Adversara din Canada nu a avut însă probleme pe serviciu, a pierdut un singur punct şi a egalat, 1-1. Bianca a reuşit primul break al întâlnirii, în care a revenit de la 15-30. Simona a realizat re-break-ul, după ce a recuperat de la 30-40, după care a preluat conducerea şi a încheiat game-ul cu cinci puncte la rând, scor 3-2.

Bianca Andreescu a echilibrat din nou situaţia, după primul game la 0 din meci, 3-3. Numărul patru WTA a trecut din nou în avantaj după ce a realizat al doilea break din întâlnire, 4-3. Andreescu s-a impus din nou, a ajuns la un game distanţă de câştigarea primului set, 5-3. Andreescu a reuşit să ia manşa, după 39 de minute de joc, cu scorul de 6-3.

În setul al doilea, jucătoarea din Canada a continuat evoluţia bună. A câştigat al patru-lea game la rând, pe propriul serviciu. Simona Halep a revenit în joc a câştigat şi ea pe propriul serviciu şi a reuşit un break, preluând astfel conducerea, 2-1. Bianca Andreescu a echilibrat din nou situaţia, după un re-break, scor 2-2. Simona Halep s-a distanţat la două game-uri, 4-2, dar canadianca a întors, a egalat la 4-4, iar ulterior s-a mers cap la cap. S-a intrat în tie-break, unde românca a fost mai solidă la serviciu şi la retur şi s-a impus cu 7-6. La scorul de 6-5, Andreescu a avut o oportunitate de meci.

Decisivul a început sub nota echilibrului în primele două game-uri, fiecare sportivă punctând pe tabelă cu propriul serviciu. Ulterior a început un ”val” de break-uri (5), la mijlocul setului, care a dus scorul la 5-3 pentru Simona Halep. Sportiva noastră a urmat la serviciu şi a închis meciul cu 6-3.

În celălalt meci al grupei, Elina Svitolina (Ucraina; 8 WTA) s-a impus în două seturi, 7-6(12); 6-4 în faţa Karolinei Pliskova (Cehia; 2 WTA).

Clasamentul grupei după prima etapă:

1. Elina Svitolina - 1 punct
2. Simona Halep - 1 punct
3. Bianca Andreescu - 0 puncte
4. Karolina Pliskova - 0 puncte

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO