Eveniment

BREAKING: Al doilea cutremur de peste 7 grade, după seismul devastator de 7,8 grade în Turcia. Bilanţul până la această oră este de peste 1500 de morţi şi mii de răniţi şi creşte rapid. Sute de clădiri s-au prăbuşit. Cutremurul ar putea avea mii de replici, unele chiar la fel de puternice

BREAKING: Al doilea cutremur de peste 7 grade, după...

Autor: Petru Mazilu

06.02.2023, 06:52 4507

UPDATE: Preşedintele turc Recep Erdogan vine cu declaraţii după dezastrul seismic produs în Turcia: Este cel mai mare dezastru din ultimele opt decenii. Bilanţul a ajuns la 1.498 de morţi şi peste 8.300 de răniţi

Turcia se confruntă cu cea mai mare calamitate naturală din ultimele opt decenii, a declarat luni preşedintele Recep Tayyip Erdogan, în contextul seismelor produse în sud-estul ţării, soldate, potrivit celui mai nou bilanţ, cu cel puţin 1.498 de morţi şi peste 8.300 de răniţi.

"Astăzi la ora 4.17, am fost afectaţi de cel mai mare dezastru de la cutremurul produs în 1939 în Erzincan", a afirmat Recep Erdogan, citat de postul TRT.

Un cutremur de 7,8 grade a avut loc luni dimineaţă în sud-estul Turciei, în apropierea frontierei cu Siria, în zona Pazarcik (Kahramanmaras). Un alt cutremur, de 7,6 grade, s-a produs la prânz în zona Elistan.

Cutremurele, urmate de zeci de replici, au fost simţite foarte puternic în provinciile Gaziantep, Sanliurfa, Diyarbakir, Adana, Adiyaman, Malatya, Osmaniye, Hatay şi Kilis.

Potrivit celui mai nou bilanţ, anunţat de Agenţia turcă pentru Situaţii de Urgenţă (AFAD), cel puţin 1.498 de persoane au murit, iar alte 8.533 au fost rănite.

În nord-vestul Siriei, bilanţul este de cel puţin 560 de morţi.


UPDATE: Peste 1.500 de persoane au murit în Turcia şi Siria în urma cutremurului puternic cu magnitudinea de 7,8 grade care s-a produs în Turcia luni dimineaţă. Alte mii de persoane sunt rănite în ambele ţări.

Cel puţin 912 persoane au murit în Turcia, a declarat luni preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan într-un discurs televizat. În Turcia, Erdogan a estimat numărul total de răniţi la 5.383, potrivit CNN.

Echipele de salvare din Turcia au salvat peste 2.400 de persoane de sub dărâmături, a declarat Erdogan. În Turcia, în jur de 9.000 de persoane lucrează în acest moment la operaţiunile de căutare şi salvare, urmând să se alăture şi alte persoane, a adăugat liderul turc. Nu se ştie câte persoane se mai află sub dărâmături.

Cutremurul de luni este cel mai mare dezastru care a lovit Turcia din 1939 încoace, a spus preşedintele ţării. În 1939, aproximativ 30.000 de persoane au fost ucise şi peste 110.000 de clădiri au fost distruse de un cutremur la fel de puternic.

În Siria, cel puţin 386 de persoane au murit, dintre care 239 în regiunile Alep, Hama, Latakia şi Tartus, a anunţat televiziunea de stat siriană. Grupul „Căştile albe", cunoscut oficial sub numele de Apărarea Civilă siriană, a raportat şi cel puţin 147 de morţi în zonele controlate de opoziţie din nord-vestul Siriei.

Alte sute de persoane au fost rănite în urma cutremurului. 648 de răniţi sunt în Alep, Hama, Latakia şi Tartus, a raportat televiziunea de stat siriană. Alte 340 de răniţi sunt în zonele controlate de opoziţie, au adăugat Căştile Albe.


Un nou cutremur cu magnitudinea de peste 7 s-a produs în Turcia, luni, la prânz. Epicentrul a fost înregistrat în districtul Elbistan din Kahramanmaraş.

La ora 13.25, s-a produs un alt cutremur foarte puternic şi a fost resimţit în mai multe provincii din Turcia.

Intensitatea cutremurului a fost din nou măsurată ca fiind mai mare de 7, potrivit CNN din Turcia.

Intensitatea cutremurului a fost înregistrată ca fiind de 7,8 conform datelor de la European Seismology, iar epicentrul a fost înregistrat în districtul Elbistan din Kahramanmaraş.


UPDATE: Bilanţul cutremurul urcă la cel puţin 640 de morţi. 

UPDATE: Cutremurul din Turcia a avut cel puţin 42 de replici în câteva ore. Cea mai mare a avut intensitatea 6,6.

Cel puţin 42 de replici au fost resimţite în Turcia în urma cutremurului cu magnitudinea de 7,8 de luni dimineaţă, a anunţat Ministerul pentru gestionarea dezastrelor şi a situaţiilor de urgenţă.

„Începând cu ora 6.30 dimineaţa, au fost înregistrate în total 42 de replici, dintre care cea mai mare a fost de 6,6 grade", a anunţat ministerul potrivit Sky News.

Replicile au zguduit Turcia în primele două ore după cutremurul iniţial, care s-a soldat cu sute de morţi şi mii de răniţi. Bilanţul provizoriu al victimelor a ajuns la 568 de morţi.


UPDATE: Bilanţul victimelor cutremurului puternic care a lovit luni dimineaţă sudul Turciei ar putea ajunge până la 10.000 de persoane, au declarat specialiştii Serviciului Geologic al Statelor Unite (USGS).

USGS consideră că în proporţie de 47% există posibilitatea ca numărul victimelor să fie între 1.000 şi 10.000 de persoane. 27% este proporţia acordată unui număr de victime cuprins între 100 şi 1.000 şi 20% ca să fie între 10.000 şi 100.000 de victime.

Estimările USGS au fost făcute în funcţie de datele de la cutremurele anterioare şi de situaţia construcţiilor din regiune.

Raportul mai estimează că pierderile economice vor fi între 1 şi 10 miliarde de dolari, ceea ce ar putea ajunge până la 2% din PIB-ul Turciei.

Până în prezent, s-a confirmat că peste 500 de persoane au murit şi alte aproximativ 3.000 au fost rănite în Turcia şi Siria, potrivit oficialilor şi presei locale.


UPDATE: Bilanţul victimelor cutremurului produs luni dimineaţa în Turcia se modifică rapid. Peste 500 de persoane au murit în Turcia şi în Siria, anunţă autorităţile.

UPDATE: Preşedintele turc, Recep Erdogan, a scris pe Twitter: "Le transmit cele mai bune urări tuturor cetăţenilor noştri care au fost afectaţi de cutremurul care a avut loc la Kahramanmaraş şi s-a simţit în multe părţi ale ţării noastre. Toate unităţile noastre sunt în alertă sub coordonarea AFAD.

Echipele noastre de căutare şi salvare au fost trimise imediat în zonele afectate de cutremur. Ministerul nostru de Interne şi Sănătate, AFAD, guvernatorii şi toate celelalte instituţii şi-au început activitatea rapid.

Coordonăm şi lucrările iniţiate după cutremur. Sperăm că vom trece împreună de acest dezastru cât mai curând posibil şi cu cele mai mici pagube şi să ne continuăm munca".


Aproape 1.000 de voluntari de căutare şi salvare sunt trimişi din Istanbul în regiunile afectate de cutremur din Turcia, potrivit guvernatorului Istanbulului, a declarat Ali Yerlikaya.

Acest lucru vine după ce agenţia de gestionare a dezastrelor din Turcia a solicitat sprijin internaţional pentru a-şi extinde eforturile de căutare şi salvare.


Un cutremur cu magnitudinea de 7,8 a zguduit Turcia şi Siria. Iniţial se vorbea despre zeci de victime, dar între timp au fost confirmate 195 de decese în cele două ţări, potrivit autorităţilor citate de Sky News.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat pe Twitter că „echipe de căutare şi salvare au fost trimise imediat" în zonele afectate de cutremur.

„Sperăm că vom trece împreună prin acest dezastru cât mai curând posibil şi cu cât mai puţine pagube", a scris el.

Ministrul de interne Suleyman Soylu a declarat că „prioritatea este să scoatem oamenii prinşi sub clădirile ruinate şi să îi transferăm la spitale".

Pagubele nu pot fi estimate, dar sunt foarte mari. Autorităţile regionale vorbesc de sute de case distruse sau avariate de cutremur.


Patru cutremure de intensitate mică şi medie s-au produs luni dimineaţa în România în mai puţin de două ore. 

Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, primul cutremur a fost şi cel mai puternic. A avut magnitudinea 4,5 şi s-a produs la ora 3.26. A fost urmat de un cutremur cu magnitudinea 2,6 produs la ora 4.09 şi de altul cu magnitudinea 2,9 înregistrat de aparate la ora 4.13. Ultimul seism, cu magnitudinea 2,7, a fost la ora 5.01.

Cutremurele înregistrate luni s-au produs în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, la adâncimi cuprinse între 17 şi 20 de kilometri.

Un cutremur mult mai puternic s-a produs tot luni în Turcia. Acesta a avut magnitudinea de 7,8, a zguduit Turcia şi Siria, dar a fost simţit şi în alte ţări din regiune. Estimările provizorii ale autorităţilor citate de Sky News arată că cel puţin 100 de persoane au murit şi că numeroase case s-au prăbuşit.


Un cutremur foarte puternic s-a produs în noaptea de duminică spre luni în Turcia. Seismul a provocat cel puţin 100 de decese şi a fost simţit în mai multe ţări.

Un cutremur cu magnitudinea de 7,8 a zguduit Turcia şi Siria, provocând moartea a cel puţin 100 de persoane, potrivit autorităţilor citate de Sky News.

Cutremurul a avut epicentrul în oraşul Pazarcik, în provincia Kahramanmaras, la aproximativ 20 de mile de Gaziantep, la o adâncime de 11 kilometri. Seismul a fost urmat de cinci replici puternice.

Cel puţin 38 de persoane au fost declarate moarte în Turcia şi alte 62 au murit în Siria. Cutremurul a fost simţit în Liban şi Cipru.

Sute de clădiri au fost distruse, iar oamenii sau ieşit pe străzi în ciuda frigului. Echipele de salvare şi locuitorii caută supravieţuitori printre ruine.

Guvernatorul provinciei Osmaniye a declarat că cel puţin 34 de clădiri s-au prăbuşit din cauza cutremurului, în timp ce guvernatorul din Malatya a declarat că în regiunea sa au căzut 130 de clădiri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO