• Leu / EUR5.0904
  • Leu / GBP5.8057
  • Leu / USD4.3406
Eveniment

BREAKING. Percheziţii DIICOT la Combinatul Liberty Galaţi într-un dosar privitor la tranzacţii cu certificate CO₂ în valoare de 300 milioane euro. Răspunsul Liberty

BREAKING. Percheziţii DIICOT la Combinatul Liberty...

Autor: Mediafax

07.11.2025, 08:26 714

UPDATE. 

Un purtător de cuvânt al LIBERTY Steel Group a declarat:

“LIBERTY şi echipa sa de management au acţionat întotdeauna în conformitate cu legislaţia şi cu reglementările din România, respectând recomandările consilierilor juridici locali. În cadrul investigaţiei, compania cooperează deplin cu autorităţile, având încredere că şi-a desfăşurat activitatea în mod corect şi transparent. LIBERTY respinge ferm orice acuzaţie privind comportamente necorespunzătoare sau practici ilegale.”


Anchetatorii fac percheziţii în Bucureşti, Galaţi şi Ilfov într-un dosar privind tranzacţii cu certificate de emisii de gaze cu efect de seră CO₂, folosite ca instrument de delapidare şi de optimizare fiscală ilicită, anunţă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu sprijinul Inspectoratului General al Poliţiei Române, efectuează vineri şapte percheziţii domiciliare în judeţele Galaţi şi Ilfov, dar şi în Bucureşti, într-un dosar penal ce vizează infracţiuni de delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi evaziune fiscală.

Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Public, ancheta vizează activitatea unei societăţi comerciale suspectată că, în perioada 2019–2023, ar fi utilizat tranzacţiile cu certificate de emisii de gaze cu efect de seră (CO₂) pentru a delapida fonduri şi a crea circuite de optimizare fiscală ilicită. Surse apropiate anchetei susţin că este vorba despre combinatul siderurgic Liberty Galaţi.

Procurorii susţin că persoanele cu funcţii de conducere din cadrul companiei au redirecţionat fondurile destinate achiziţiei certificatelor către entităţi afiliate înregistrate în alte jurisdicţii, fără niciun beneficiu economic pentru societatea din România.

În perioada 2019–2022, societatea ar fi vândut aproximativ 5,75 milioane de certificate CO₂, în valoare totală de peste 137 milioane de euro, inclusiv către o entitate din Federaţia Rusă. Ulterior, sumele obţinute ar fi fost transferate către o „societate-mamă” prin intermediul unor subsidiare din Asia, în special din Singapore.

Pentru a acoperi deficitul de certificate, compania ar fi achiziţionat ulterior, la preţuri aproape duble, noi volume de certificate de la alte firme din grup, plătind peste 155 milioane de euro din fondurile proprii.

Ancheta vizează şi contracte fictive de împrumut, cesiune de creanţă şi prestări servicii, în baza cărora ar fi fost transferate suplimentar peste 137 milioane de euro către entităţi afiliate din Europa, precum şi plăţi de circa 40 milioane de dolari către o firmă din Singapore pentru servicii fără conţinut economic real.

În total, prejudiciul estimat în cauză depăşeşte 300 de milioane de euro, sumă care ar fi fost deturnată din patrimoniul societăţii şi din bugetul consolidat al statului.

Operaţiunea, denumită „Jupiter 4 – Ziua a cincea”, face parte dintr-o acţiune amplă a autorităţilor române de combatere a criminalităţii economico-financiare şi a schemelor de fraudă cu certificate de emisii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Principalele valute BNR - astăzi, 13:37
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 5.0904
Diferență: 0,0118
Ieri: 5.0898
Azi: 4.3406
Diferență: -0,2
Ieri: 4.3493
Azi: 5.8057
Diferență: -0,2097
Ieri: 5.8179
Azi: 5.4586
Diferență: 0,1302
Ieri: 5.4515