Eveniment

„Brokerii de putere“ ajung unul după altul după gratii. Arestări spectaculoase în dosarele „Microsoft“ şi „Retrocedările ilegale“ şi se pregăteşte EADS

„Brokerii de putere“ ajung unul după altul după...

Autor: Iulian Anghel

29.10.2014, 00:07 1087
„Brokerii de putere“, oa­meni care n-au lucrat niciodată oficial în do­meniul pe care au ajuns totuşi să-l controleze prin metode oculte au început să fie arestaţi unul după altul.

Două dosare grele – „Mi­cro­soft“ şi „Retro­ce­dările ilegale de păduri“ - în care sunt implicate nume cu rezonanţă din politică şi din business, cu prejudicii şi mită de sute de milioane de euro, au avansat ieri cu arestări spectaculoase. Se pregăteşte un al treilea, EADS, contract de securizare a frontierelor cu valoare uriaşă, în jur de un miliard de euro.

Dosarul licenţelor Mi­cro­soft, în care nouă foşti miniştri sunt acuzaţi de co­rupţie, a făcut ieri un pas decisiv prin reţinerea oamenilor de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru (patron al gru­pului Niro), a lui Gheorghe Ştefan (pri­marul oraşului Piatra-Neamţ) şi a fostului ministru Gabriel Sandu. Mita primită de aceştia se măsoară în milioane de euro. Cei de mai sus din dosarul Microsoft sunt principalii intermediari şi lobby-şti între membri ai fostelor guverne cu putere de decizie şi „vânză­to­rul/ vân­ză­torii de licenţe“ Microsoft, stat, com­pania Fujitsu, reprezentată la acea vreme de un personaj-cheie în dosar, acuzat şi martor totodată, Claudiu Florică, şef al Fujitsu Siemens Com­puters România.

Contractul a fost semnat în 2004 şi s-a derulat pe mai mulţi ani, până în 2009, statul plătind în final 124 de milioane de dolari, în diferite etape. Sunt foarte multe persoane în dosar deoarece con­tractul a presupus aprobări atât de la nivelul cancelariei primului-mi­nistru, cât şi al Ministerului Finan­ţelor, Ministerului Comunicaţiilor  sau Ministerului Educaţiei. Dar dosarul este extins la aproape întreaga „lume bună“ a IT-ului românesc.

Procurorii susţin că valoarea reală a echipamentelor hardware cumpărate de Ministerul Educaţiei a fost de aproxi­mativ 50% din preţul contractual şi în cazul aplicaţiilor software şi serviciilor valoarea reală fiind de aproximativ 10% din preţul de achiziţie. „Şpaga“ este de aproximativ 20 de milioane de dolari.

După 2009 contractul a fost „pre­luat“ de o asociere condusă de D-CON.NET AG, tot în condiţii oneroase. În urmă cu câteva săptămâni, agenţia de presă Mediafax a publicat o declaraţie dată în faţa procurorilor DNA de către un martor al cărui nume nu a fost divulgat, în care acesta descria ce s-a întâmplat în urmă cu 10 ani între oamenii din IT şi cei din guvern.

Pe scurt, Florică ar fi demarat un lobby intens la foşti demnitari, pentru ca firma controlată de el, Fijitsu România, să câştige contracte cu instituţiile, lobby-ul fiind făcut de Dorin Cocoş şi Gheorghe Ştefan la Emil Boc, Daniel Funeriu şi Valerian Vreme.

DNA a susţinut ieri că omul de afaceri Nicolae Dumitru a cerut şi primit, prin firma sa, 7,65 milioane de dolari provenind de la Fujitsu Siemens Computers pentru a interveni la Şerban Mihăilescu şi Dan Nica, în contractul licenţelor Microsoft. Procurorii mai spun că Dorin Cocoş a cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licen­ţe­lor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro au ajuns în contul unor firme controlate de cei trei.

În 2009 cei de mai sus au discutat posibilităţile pe care le avea Ministerul Comunicaţiilor, condus atunci de Sandu, la finalizarea con­tractului cu Fujitsu Siemens Com­puters, pentru asigurarea în con­tinuare a licenţelor necesare, respectiv exer-citarea drep­tului de cumpărare sau încheierea unui nou contract de închiriere.

„În cursul procedurii de achiziţie, pentru a asigura asocierii având ca lider D-CON.NET AG atribuirea con­tractului, Cocoş Dorin a pretins de la o persoană implicată în cauză foloase necuvenite pentru el, pentru Gheorghe Ştefan şi pentru Gabriel Sandu, după cum urmează: Gabriel Sandu - 2.700.000 euro şi 1.800.000 euro, Gheorghe Ştefan - 4.000.000 euro, Dorin Cocoş - 9.000.000 euro“, potrivit procurorilor DNA.

Din fişa de date a procedurii de achiziţie rezultă că au fost stabilite criterii de calificare restrictive, astfel încât să fie înlăturat de la licitaţie orice alt ofertant în afară de asocierea având ca lider D-CON.NET AG. Astfel, în 12 august 2009 a fost semnat un acord-cadru cu această asociere de firme, prin care Ministerul Comu­nicaţiilor a achiziţionat furnizarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare.

În ce priveşte contractul-cadru de închiriere de licenţe Microsoft, din 15 aprilie 2004 (primul contract), procurorii susţin că acesta ar fi fost încheiat în condiţii oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47% acordat de Microsoft în considerarea Guvernului şi, implicit, permiţând plata unor comisioane către persoanele implicate.

În acest dosar, DNA a cerut avize pentru urmărirea penală a nouă foşti miniştri - senatorii Şerban Mihăilescu şi Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu şi Adriana Ţicău.

Dosarul retrocedărilor ilegale

La fel de spectaculoasă este reţinerea ieri a influentului om politic din PSD Viorel Hrebenciuc, în dosarul retrocedărilor ilegale de pădure, în care a fost aresat deja şi fiul său Andrei. Hrebenciuc şi-a construit de-a lungul vremii imaginea de intangibil şi chiar a avut şi influenţă. Nenorocul său a fost că afacerea retrocedărilor ilegale în care este acuzat că a participat a izbucnit în campania electorală, punându-l pe candidatul PSD Victor Ponta într-o situaţie complicată. Prin urmare, chiar notorietatea sa i-a dăunat, partidul neputând să-l apere, aşa că Hrebenciuc a fost obligat să se sacrifice ca să ferească partidul de scandal şi a demisionat din Parlament unde se afla din 1992. Luni Camera Deputaţilor a luat act de demisia sa, iar ieri, ca urmare a acestei demisii, a fost chemat la DNA Braşov care instrumentează cazul şi a fost reţiunt pentru 24 de ore.

Anterior, DNA ceruse aviz de la Camera Deputaţilor pentru arestarea sa în dosarul privind retrocedările ilegale de păduri, precum şi în dosarul în care este acuzat că a aflat ilegal de faptul că este urmărit de procurori, dosar în care este urmărit pentru trafic de influenţă şi senatorul Dan Şova.

Prejudiciul în acest dosar, prin retrocedarea ilegală a 43.227 hectare de pădure, este, potrivit procurorilor, de peste 303 milioane de euro, din care Hrebenciuc ar fi avut „partea sa“ de 12.000 de hectare. În dosar mai sunt acuzaţi deputatul Ioan Adam, mai mulţi judecători şi şeful Romsilva Adam Crăciunescu.

În dosarul retrocedărilor ilegale, Viorel Hrebenciuc este acuzat că a făcut „jonglerii” pentru retrocedarea a 43.000 de hectare de pădure, „partea sa“ fiind 12.000 de hectare

 

Dosarul Microsoft

Dorin Cocoş a cerut 17,5 mil. euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft.

 

Fostul ministru al comunicaţiilor Gabriel Sandu a primit în două rânduri 2.7 mil. euro, respeciv 1.8 mil. euro a pentru a continua „afacerea” cu licenţele Microsoft şi după expirarea contractului cu Fujitsu, în 2009

 

Gheorghe Ştefan a primit 4 milioane de euro. Împreună cu Dorin Cocoş el făcea „lobby“ în 2009 pe lângă premierul Emil Boc, ministrul educaţiei Daniel Funeriu şi ministrul comunicaţiilor Valerian Vreme.

 

Nicolae Dumitru (patronul grupului Niro) a primit 7,6 mil. dolari de la Fujitsu Siemens Computers pentru a interveni, în guvernarea Năstase, la Şerban Mihăilescu şi Dan Nica în contractul licenţelor Microsoft.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO