Eveniment

Bucureşti: Cele mai cunoscute terase au fost verificate de comisarii de la Protecţia Consumatorilor

Bucureşti: Cele mai cunoscute terase au fost verificate...

Autor: Petru Mazilu

28.03.2021, 14:00 113

Cele mai cunoscute terase din Bucureşti au fost verificate de comisarii de la Protecţia Consumatorilor şi în urma neregulilor constatate au fost aplicate 29 de sancţiuni. 

Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorior (CRPCR) Bucureşti - Ilfov a verificat sâmbătă cele mai cunoscute terase din Bucureşti, pentru a vedea modul în care operatorii economici respectă cele mai noi prevederi legale de protecţie a consumatorilor, în contextul pandemiei de COVID19.

Au avut loc 23 de acţiuni de control la operatorii economici care prestează servicii de alimentaţie publică, în zonele Decebal, Unirii, Dorobanţi şi Floreasca, au anunţat comisarii.

În urma verificărilor realizate, comisarii CRPCR Bucureşti – Ilfov au aplicat 29 de sancţiuni contravenţionale, respectiv 6 avertismente şi 23 de amenzi, în valoare de 135.000 lei.

De asemenea, au fost dispuse măsuri complementare care au presupus oprirea definitivă de la comercializare a 395 kg de produse alimentare, în valoare de aproximativ 13.000 lei, precum şi oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor pentru unul dintre operatorii economici controlaţi.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO