Eveniment

Bugetarii care au lipsit de la serviciu un an calendaristic vor avea dreptul la concediu de odihnă

Bugetarii care au lipsit de la serviciu un an...

Autor: Alexandru Moise

08.06.2016, 11:23 219

Modificările legislative89 survin ca urmare a unei hotărâri adoptate de Executivul reunit în şedinţa săptămânală şi revizuiesc, la solicitarea Comisiei Europene, HG 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare.

"În cazul în care perioadele de concedii medicale şi de concedii fără plată au fost de 12 luni sau mai mari şi s-au întins pe doi sau mai mulţi calendaristici consecutivi, salariaţii au dreptul la un singur concediu de odihnă acordat în anul reînceperii activităţii, în măsura în care nu a fost efectuat în anul în care au lipsit de la serviciu", se arată într-un comunicat emis de Biroul e presă al Guvernului.

Totodată, documentul preciează că, prin hotărârea adoptată, durata concediului de odihnă anual nu va mai fi condiţionată de durata concediilor medicale sau fără plată, iar România se conformează şi pune în aplicare dispoziţiile articolului 7 din Directiva 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO