În Şedinţa Guvernului din 2 octombrie 2024 a fost aprobată Hotărâre privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Prin prezentul act normativ se completează bugetul MADR pe anul 2024, al direcţiilor pentru agricultură judeţene şi al municipiului Bucureşti, cu suma de 2.000.000.000 lei, pentru asigurarea fondurilor necesare schemei „Despăgubiri acordate producătorilor agricoli în caz de calamităţi naturale în agricultură.
Grantul acordat prin actul normativ este de 1.000 lei/ha şi reprezintă o valoare procentuală cuprinsă între 14,53% şi 24,31% din cheltuielile eligibile prevăzute în tehnologiile - cadru la culturi din recolta 2023-2024.
Beneficiarii schemei sunt producătorii agricoli care au înfiinţat culturi agricole în toamna anului 2023 şi/sau în primăvara anului 2024 ce deţin procese – verbale de constatare şi evaluare a pagubelor pentru culturile/ suprafeţele agricole care au fost calamitate de seceta pedologică în procente de peste 30% şi până la 100% inclusiv.