Eveniment

Bugetul Ministerului Sănătăţii creşte cu 6%, iar cel al Casei de Asigurări cu 15%

Bugetul Ministerului Sănătăţii creşte cu 6%, iar cel...

Autor: Georgiana Mihalache

24.01.2017, 00:04 385

Bugetul Ministerului Sănătăţii pentru anul acesta pre­vede o creştere de 6% faţă de anul trecut, de la 7,3 mi­li­arde de lei, la 7,7 miliarde de lei. Dacă în cazul minis­terului - care este finanţat în principal de la bugetul de stat - vorbim despre o creştere de câteva sute de milioane de lei, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) - finanţată în principal din contribuţiile asiguraţilor – şi-a bugetat în 2017 comparativ cu 2016 venituri mai mari cu aproximativ 3 miliarde de lei.

Principalele proiecte de investiţii ale ministerului de resort vizează modernizarea infrastructurii medicale şi dotarea spitalelor cu aparatură medicală specifică, starea precară a unităţilor spitaliceşti fiind una dintre problemele pe care atât medicii, cât şi pacienţii au indicat-o în ultimii ani.

Circa 19% din structura de finanţare a Mi­nis­te­rului Sănătăţii este reprezentată de ve­ni­tu­rile pro­prii, în timp ce fondurile externe ne­­ram­bur­sabile sunt aproape inexis­ten­te şi nu depăşesc 0,08%. Res­tul ba­nilor vin de le bugetul de stat.

Pe lista investiţiilor Ministerului Sănătăţii se află 15 spitale judeţene, 150 de ambulatorii de spe­cialitate şi 50 de unităţi de primiri urgenţe care ar trebui modernizate sau extinse, dar şi construirea a 8 spitale regionale şi a unui spital în Bucureşti.

Bugetul pentru cheltuielile de personal creşte cu 22%, la aproape 1,2 miliarde de lei, faţă de 977 de milioane de lei în 2016, în timp ce programele de finanţare din fondurile europene scad pe hârtie cu aproape 60% faţă de anul precedent.

Pentru asigurări şi asistenţă socială s-au bugetat anul acesta 1,7 mld. lei, în timp ce anul trecut suma pentru acest sector era de aproape 800 de milioane de lei.

Printre obiectivele Ministerului Sănătăţii se numără extinderea secţiei de oncologie a Spitalului Universitar din Bucureşti, construirea unor spaţii în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă din Capitală, dar şi investiţii în Institutul Regional de Oncologie din Timişoara şi în Institutul Oncologic din  Cluj-Napoca.

 

Bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, mai mare de la an la an

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate ar urma să aibă un buget mai mare cu 15% anul acesta faţă de 2016, ajungând astfel la 28,8 miliarde de lei.

Contribuţiile de asigurări de sănătate pentru pensionari sunt bugetate să crească de la aproape 800 de milioane de lei în 2016 la 1,7 miliarde de lei în 2017. Pentru anul acesta, bugetul CNAS şi-a bugetat peste 420 de milioane de lei din fonduri externe nerambursabile.

Bugetul pentru medicamentele cu şi fără contribuţie personală scade în proiectul de buget cu 9% anul acesta faţă de 2016, în timp ce sectorul medicamentelor pentru boli cronice creşte cu 24%, ajungând la 3,3 mld. lei.

O altă creştere importantă s-a înregistrat şi în ceea ce priveşte cheltuielile de personal ale CNAS: un plus de 65%, de la 162 de milioane la 269 de milioane în 2017.

În total, bugetul alocat anul acesta pentru sănătate (minister plus Casa de Asigurări) este programat să crească cu 13%, de la 32,2 miliarde de lei în 2016 la 36,5 miliarde de lei anul acesta.

Cine câştigă şi cine pierde bani la alocarea bugetului

- Aproape automat toate ministerele primesc mai mulţi bani în 2017, în condiţiile în care veniturile bugetului general consolidat sunt programate să crească cu 14% în comparaţie cu veniturile de anul trecut.

- În aceeaşi vreme, şi cheltuielile în bugetul general consolidat sunt programate să crească cu 15%, până la 278 mld. lei (242 mld. lei execuţia preliminată în 2016), prin urmare şi cheltuielile ministerelor – cu puţine excepţii – cresc.

- Creşteri spectaculoase se înregistrează la unele ministere puternice cum sunt Transporturile sau Agricultura. Dar aici saltul se bazează puternic pe fondurile UE, care şi ele ar urma să crească cu 400%, de la 4,4 mld. lei în 2016 la peste 22 mld. lei în 2017. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO